"Sufletele înţelepte se pleacă chiar şi în faţa dreptei socoteli a vrăjmaşilor"
Dimitrie Cantemir
2023 aduce împlinirea a 350 de ani de la nașterea și respectiv 300 de ani de la moartea celei mai importante personalități a culturii umaniste din spațiul românesc – filosoful, istoricul, scriitorul, compozitorul, omul politic și omul de știință Dimitrie Cantemir, precursor al iluminismului românesc și recunoscută personalitate a culturii universale.