DimitrieCantemir300

Menu

Dimitrie Cantemir

(1673- 1723)

Între personalitățile din spațiul româneasc care au făcut trecerea de la Evul Mediu la Epocă Modernă, Dimitrie Cantemir reprezintă o figură aparte prin alura sa europeană și orientală totodată și prin faptul că a armonizat calitățile sale de cărturar cu cele de politician și de strateg militar.  

 La 350 de ani de la naștere și 300 de ani de la moarte rememorarea sa printr-o serie de proiecte ale Ministerului Culturii este laudabilă. Popularizarea vieții și mai ales a operei lui Dimitrie Cantemir are un rol extem de important – ne amintește tuturor de unde ne tragem, ne explică modul în care s-a format poporul român și unitatea lingvistică, de tradiții și cultură pastrată în sutele de ani de fărâmițare.

Trei secole de muzică românească. De la Cantemir la contemporani este proiectul care îmbină muzica secolului al XVIII cu cea a secolului XXI, amintind totodată existența fascinantă a marelui cărturar rămas în istoria universală drept primul iluminist al spațiului moldo-valah.  

Dimitrie Cantemir a fost homo universalis cu pasiuni, studii, talente variate și duse la desăvârșire prin multă muncă. A îmbinat într-un mod spectaculos diplomația, politica  și studiul, rămânând în istorie ca unul din marii cărturari ai lumii din secolului al XVIII-lea .

Cunoștințele sale acumulate în ani de studii din domenii atât de variate precum:  istoria, geografia, limbile contemporane, dar și cele vechi: latina, greaca, persana (cunoștea 11 limbi), muzica, arhitectura, alăturate talentului literar l-au transformat în creatorul unor lucrări rămase în cultura universală, cele mai improtante fiind, în opinia noastră, Descriptio Moldaviae, Istoria ieroglifică, Hronicul vechimii romăno-moldo-valahilor și Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea.

Portret de tinerețe a lui Dimitrie Cantemir, autor necunoscut, atribuit lui Jean Baptiste Vancmour, aflat în patrimoniul Le Musée des Beaux-Arts de Rouen, Franța

Litografie din secolul al XVIII-lea representându-l pe Dimitrie Cantemir din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, litografia a apărut în prima ediție a lucrării „Descriptio Moldavae” din 1716 și apoi a fost reprodusă de nenumărate ori 

Cum a apărut Dimitrie Cantemir în istoria și cultura Moldovei?

O întrebare legitimă în preajma oricărui geniu mai ales în tumultoasele secole XVII – XVIII pe care le-a unit, când domnii erau în mare parte analfabeți sau puțin știutori de carte, iar cărturarii ajungeau extrem de rar la domnie.

Un răspuns la această întrebare a fi că tânărul boier, fiu de domnitor, a avut o minte strălucitoare care a acumulat rapid cunoștiințele epocilor trecute, a învățat limbile documentelor și scrierilor existente, le-a asimilat și apoi a găsit acele elemente de noutate și originalitate în literatura istorico-georgrafică, în filosofie și chiar în studiul muzicii, scriind sinteze și având numeroase idei originale, creând o operă fără egal pentru epoca și locul în care acesta a trăit.

Repere biografice

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în satul Siliștea, ținutul Făciului, Moldova, fiind fiul Anei Bantaș, descendentă a unei familii de mici boieri și al lui Constantin Cantermir (1612-1693), tatăl căruia îi va dedica o carte Vita Contantini Cantemyri – Viața lui Constantin Cantemir, o istorie romanțată și mare parte inventată a unui domn cu o domnie scurtă și care a rămas în istorie pentru uciderea fraților Costin în 1691, Miron Costin, marele cronicar și a logofătul Velicico Costin, cel care complotase împotriva domnului.

Constantin Cantemir provenea dintr-o familie de mici boieri, dar fiul său i-a atribuit o descendență tătară, total inventată conform studiilor ulterioare, și fapte eroice în slujba Moldovei.    

Constantin Cantemir a fost militar, mercenar în armata poloneză timp de aproape două decenii și a ajuns căpitan de cavalerie. Întors în Moldova natală s-a bucurat de prestigiul oferit de vitejie și de câștigarea unui bun renume. Autodidact, aproape analfabet, Constantin trăise câțiva ani chiar la Paris, înțelesese importanța scrisului, cititului, puterea care ți-o dă cultura, astfel că și-a educat cei doi fii Dimitrie și Antioh plătind cei mai buni dascăli.

Cu un profil de aventurier tipic secolului al XVII-lea, Constantin Cantemir s-a îmbogățit și fiind un bun strateg a profitat de sprijinul lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești, pentru a ajunge la domnie. Era boier pământean și se împotrivea domniilor fanariote și un conducător de oști bun, dar bătrân, ajungând domn la 73 de ani, și astfel a avut o domnie scurtă.  

Plachetă reprezentându-l pe Dimitrie Cantemir, realizată după o sculptură a lui P. Medrea din anul 1977

Dimitrie Cantemir a fost trimis Constantinopole (Istanbul), încă din 1688, când avea vârsta de 15 ani, ostatic și chezaș pentru domnia tatălui său. A devenit un învățat după canoanele epocii sale, cunoscând slava, greaca, latina, studiind teologia. Și-a continuat studiile la Școala Patriarhiei de Constantinopol, studiind istoria, filosofia, cultura și civilizația orientală turco-otomană, medicina, teologia, geografia, folclorul, limbi precum turca, persana și araba, religia musulmană, istoria Imperiului Otoman, dar și desenul și arhitectura din Orient și Occident, fiind pasionat de muzică și studiind muzica orientală.

După mai bine de două secole de la scrierea sa în latină, Nicolae Iorga a tradus, în anul 1924, Vita Constantini Cantemyri lucrarea lui Dimitrie Cantemir dedicată tatălui său, arătând că un fiu nu putea să scrie decât laudativ despre un tată ce i-a oferit o educație aleasă și banii necesari pentru cărți și dascăli, și care a murit după o domnie de aprope 8 ani, lasându-i domnia pentru câteva săptămâni (martie-aprilie1693). La doar 19 ani, boierii l-au ales domn, dar după intrigile lui Constantin Brâncoveanu, Poarta l-a pus pe tron pe Constantin Duca.  

După scurta domnie din 1693, s-a întors la Constantinopol continuându-și studiile și scrierile. Fostul ostatic moldovean a devenit în cele mai bine de două decenii petrecute în capitala Imperiului Otoman un erudit, un diplomat vorbitor de multe limbi, cunoscut și apreciat atât de către aristocrația otomană, cât și de diplomații occidentali de la Înalta Poartă.

Pe toți i-a cucerit prin erudiție, talentul său aparte de a vorbi cu ei limbile lor, dar și prin înfățișarea plăcută și un șarm aparte.

Historisch-geographisch und politische Beschreibung der Moldau (Descrierea Moldovei), Johann Kretschmer, Biografia lui Dimitrie Cantemir (colligat editorial), traducere din limba latină în germană de Johann Ludwig.Redslob, 1771, din Colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lază, cu mulțumiri

În imagine, gravura cu portretul principelui, gravat de Joseph Friedrich Rein (gravor din orașul Augsburg)

Fratele său mai mare, Antioh Cantemir (1670-1726), a avut două domnii în Moldova între anii 1696-1700 și 1705-1707, fiind sprijinit de Dimitrie Cantemir. Cu toate acestea, documentele epocii narează cum Antioh și-a însușit întreaga moștenire lăsată de tatăl lor.

Antioh Cantemir a rămas în istorie prin înființarea Academiei Domnești de la Iași – prima instituție de cultură importantă a Moldovei pe modelul celor existente în Europa, dar și prin grele biruri la care a supus poporul, precum fumăritul, fiind înlăturat de boieri rivali de la tronul Moldovei.

În anii domniei fratelui său, Dimitrie Cantemir a fost capuchehaie (reprezentant al domnului pe lângă Înalta Portă), fiind bine ancorat în mediul diplomatic otoman și un fin cunoscător al relațiilor diplomatice ale acelor vremuri.

            Căsătoria din 1699 a lui Dimitrie Cantemir cu Casandra, fiica fostului domn al Țării Românești, Șerban Cantacuzino, a dus la un conflict deschis cu Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești între anii 1688-1714, dat fiind pretențiile lui Cantemir la tronul socrului său. 

Rivalitatea dintre cei doi domni a rămas în istorie fiind menționată și scrieri ale lui Dimitrie Cantemir. Această rivalitatea dintre cei doi a tarat și relațiile dintre Antioh Cantemir și Constantin Brâncoveanu.

Influent și bogat, Constantin Brâncoveanu a determinând Poarta să-l trimită în surghiun pe cărturar care a fost nevoit să părăsească Istanbulul. S-a întors cu ajutorul ambasadorului Franței, nu al propriului frate, și cărturarul a îmbunătăți relațiile cu Brâncoveanu care i-a oferit o despăgubire Casandrei Cantacuzino pentru proprietățile tatălui, Șerban Cantacuzino, ce-i fuseseră confiscate moartea prin otrăvire a acestuia.

Cea de-a doua domnie a lui Antioh Cantemir din anii 1705-1707, a venit în urma bunelor relații pe care Dimitrie Cantemir le avea cu marele vizir Tebendar Mehmet-Pașa.

Domn al Moldovei și aliat al lui Petru I

Dimitrie Cantemir a ajuns domn al Moldovei la 14 noiembrie 1710, în contextul apariției unui pericol la Marea Neagră, pericolul rusesc ivit odată cu înfrângerea Suediei de către țarul Petru cel Mare și retragerea regelui Carol al XII-lea al Suediei pe teritoriu otoman. Dimitrie a fost numit crezându-se că va fi loial Porții, unde trăise mare parte a vieții sale și își scrisese lucrările și că va supraveghea îndeaproape și pe Brâncoveanu, domnul Țării Românești.

În acea perioadă în care o nouă Mare Putere se ridica în zona Mării Negre,  Poarta avea nevoie de domni loiali în cele două țări române, state tampon între posesiunile Imperiului Otoman și Rusia. Tributul plătit de domnii români contribuia la  susținerea armatei otomane și a întregii administrații.

Dar cărturarul ajuns domn al Moldovei a optat pentru o alianță cu Rusia, abandonând interesele otomane, alegere justificată mai apoi în opele sale prin argumente istorice și religioase.  

Hartă a Moldovei realizată de Cantemir și publicată în . Historisch-geographisch und politische Beschreibung der Moldau (Descrierea Moldovei)

Dimitrie Cantemir a încercat în cele opt luni de domnie să scoată Moldova de sub influența otomană cu ajutorul Rusiei lui Petru I. Încheierea tratatului de la Luțk (13 aprilie 1711), redactat de Cantemir și semnat de țar stipula că „țarul lua sub oblăduirea sa pe domn și întregul popor”. După semnarea alianței, Țara Moldovei nu mai plătea tribut la turci, iar țarul se obliga să nu se amestece în treburile interne ale țării. De asemenea Țara Moldovei trebuia întregită cu partea sa de sud-estul Moldovei luată de otomani și trebuia apărată cu ajutorul armatei ruse.

Conform tratatului, Moldova trecea sub protectoratul Rusiei, domnia fiind rezervată unei dinastii Cantemir pe modelul monarhiilor ereditare.

Anul 1711 a rămas în istorie și prin vizita lui Petru I la Iași, în luna iulie, narată de către cronicarul Ion Neculce. Acesta s-a plimbat prin oraș, a vizitat marile biserici și a lăudat frumusețea orașului și a țării.

Dar, războiul ruso-otoman din vara anului 1711, dus pe teritoriul Moldovei și sprijinit de Dimitrie Cantemir, a fost un răsunător eșec. Imensa oaste otomană care a trecut Dunărea, în iulie 1711, a încercuit armata ruso-moldovenească, inferioară numeric, prost hrănită și înarmată. Bătălia de la Stănilești din 8-9 iulie 1711 a adus o gravă înfrângere lui Cantemir și rușilor, iar prin armistițiul din 12 iulie 1711, Poarta impunea ca armata rusă să părăsească Moldova.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Exilul

Dimitrie Cantemir împreună cu câteva mii de moldoveni, boieri, negustori, slujbași, au fugit în Rusia. Țara a fost la un pas de transformarea în pașalâc turcesc, zonele din Sud au fost ocupate și rupte de Moldova, iar pentru mai bine de un secol domnii au fost aduși din Fanar (1711-1821).

Exilat în Rusia, Dimitrie Cantemir a devenit un nobil rus împroprietărit și apreciat de țar, iar fiul său Antioh a rămas în istorie ca unul dintre mari cărturari  ruși ai secolului al XVIII-lea.

Savantul Dimitrie Cantemir și-a continuat studiile și scrierile, devenind un nume cunoscut între cărturarii europeni, mai ales în Germania, un orientalist prețuit și ales membru al Academiei din Berlin pentru științe orientale în 1714.

 

Din 1719, Dimitrie Cantemir a fost unul dintre consilierii apropiați ai țarului Petru I pe probleme de politică orientală, țarul dorind să reia campaniile în Țările Române și luptele cu Imperiul Otoman.

În anii 1722-1723, a condus Cancelaria Imperială și a fost sfetnicul apropiat al lui Petru I. Eforturile depuse, lunga campanie persană, au dus la acutizarea bolii (avea diabet), și moartea lui Dimitrie Cantemir în 1723.

A fost înmormântat în biserica greacă construită după planurile sale la Moscova.  

Apariția unei noi puteri, Rusia lui Petru I, a redeschis lupta pentru influența asupra Țărilor Române care vor deveni teren de luptă și monedă de schimb în relațiile diplomatice dintre Imperiul Otoman, Imperiul Țarist și apoi Imperiul Habsburgic timp de mai bine de o sută de ani, fapt care a dus la noi rapturi teritoriale pentru Moldova și obligația de a plăti sume din ce în ce mai mari pentru otomani.

            Dimitrie Cantemir a rămas în istorie pentru impresionanta sa operă cunoscută în întreaga Europă și în Imperiul Otoman, marele cărturar a fost un precursor al culturii române moderne și contemporane și cel care a deschis culturii române drumul european și universal.

Lucrările sale de referință care au rămas în cultura și istoriografia română și universală sunt împărțite în trei mari categorii de opere: istorice, filosofice și literare la care se adaugă cele din domeniul muzicii și arhitecturii.  

Și-a scris mare parte din operă în limba latină tocmai pentru a putea fi citită în întreaga lume cunoscută atunci, un savant enciclopedist a căruit lucrări se află în marile biblioteci ale Europei, dar și cele ale Orientului.

Dintre operele istorice cele mai importante sunt:

Hronicul vechimii romano-moldo-valahilor  sau Hronica a toată Țara Românească, care apoi s-au împărțit în Moldova, Muntenia și Ardealul, din descălecatul ei de la Traian, împăratul Râmnului în care face legătura dintre limba latină și cea română. 

Lucrare a fost precedată de o sinteză scrisă în latină special și la cererea Academiei din Berlin și apărută într-o primă ediție prescurtată cu numele de De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus.

Apoi a scris o versiune în limba română mult mai întinsă ca număr de pagini și cu multe informații, în care prezintă ideile despre unitatea limbi și unitatea de origine a românilor, descendența latină fiind prezentată drept elementul care a unit românii din țările române și din afara lor.

Cantemir a citit și comentat toate documentele existente, cele scrise de cărturarii dinaintea sa, susținând cu argumente istorico-lingiviste originea latină a tuturor românilor și continuitatea neîntreruptă în spațiul în care trăiau la început de secol XVIII. A comentat și cotrazis mărturiile călătorilor străini care nu înțelegeau unitatea lingvistică și de origine a tuturor românilor.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Hronicul este opera sa de căpătâi căreia i-a dedicat ani de viață, mult studiu, erudiție și toate informațiile acumulate într-o viață. Opera a pătruns prima dată în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind folosită de Școala Ardeleană, apoi a fost tipărită la Iași în 1835-1836 în alfabet chirilic și în 1901 cu caractere latine.

A scris la ea până la moarte, nefiind deturnat de traiul în Rusia, nici de intensa activitate politică. Dimitrie Cantemir a rămas moldoveanul care susținea unitatea de origine a românilor, unitatea tradițiilor lor și o istorie care i-a dezbinat, dar nu i-a separat cultural, religios și lingvistic.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Descriptio Moldaviae (1716) a fost prima istorie a Moldovei cuprinzând primele descrieri de o plasticitate aparte a plaiurilor moldovenești. Lucrarea a fost scrisă în anii de exil din Rusia. Împărțită în mai multe capitole, pornește de la descrierea geografică,  geografia fizică a teritoriului, oferă și explicații etimologice „Despre numele cel vechi și cel de acum al Moldovei”, așezare, hotare, climă, ape, ținuturile și târgurile existente la începutul secolului al XVIII-lea, împărțirea populației, organizare și cârmuire, munții și mineralele Moldovei, câmpii și păduri, animalele sălbatice și domestice.

O lucrare ce cuprinde pasaje emoționante și pline de o nostalgie aparte, demonstrând aparteneța lui Cantemir la neamul românesc și prețuirea țării sale cu toate că cea mai mare a vieții a trăit-o la Constantinopol și apoi la Moscova.  

Cea de-a doua parte este cea dedicată politicii „Despre orânduirea de stat” în care savantul prezintă „felul de cârmuire”, de la Dacia, la Ștefan cel Mare și Petru Rareș, până domnia lui Dimitrie Cantemir „care pentru unele pricini folositoare a lăsat toată cinstea și viața înlesnită, trecând cu oastea sa de partea creștinătății”.  

Închinarea Moldovei în fața Porții, făcută de fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea, a însemnat la început doar plata unui tribut în bani, dar a dus și la o mare instabilitatea politică internă și creșterea treptată a ingerințelor turce în Moldova, iar gestul său este justificat prin dorința de evoluție a unei Moldove închistate în sărăcie, lupta pentru putere între boieri și cerințele din ce în ce mai mari ale Porții.  

În această parte dedicată politicii, Cantemir face o prezentare a evoluției istorice a modului de funcționare a statalității moldovene, un document de o valoare aparte care fixează în istorie informațiile culese de cărturarul moldovean ani de zile și le transmite generațiilor viitoare.

Istoria creșterea și descreșterii Imperiului Otoman (1716) a fost și a rămas o lucrare fundamentală pentru istoria Imperiului Otoman, scrisă în latină,  și care l-a plasat între cei mai cunoscuți istorici și savanți ai Orientului, fiind până în secolul al XIX-lea o lucrare de referință și rămânând un reper al istoriografic și în secolul XXI.

Cantemir analizează structura imperiului, insitutuțiile, viața în palatul imperial, prevăzându-i declinul și dispariția, face biografiile a 19 sultani și prezintă și o istorie a diplomației otomane, dar și una a tradițiilor religioase ale turcilor.

Lucrarea a fost publicată în engleză după moartea autorului, apoi în franceză și germană, având o largă circulație.

Viața lui Constantin Cantermir (1716) o istorie idealizată și romanțată a vieții tatălui său Constantin Cantemir, în care îl prezintă ca pe un mare strateg și oștean, dar și un mare om politic care a știut să atragă simpatia Imperiului Otoman și pe cea a boierilor pentru a ajunge domn.  

Cеrcеtarе naturală a monarhііlor (1714) este un eseu filosofico-istoric despre evoluția  marilor imperii de-a lungul istoriei și succesiunea la tronul în cadru acestora. Cantemir sperase să transforme Moldova într-o monarhie și să întemeieze o dinastie ereditară a Cantemireștilor.

Sistemul religiei muhamedane a fost scrisă în latină și tradusă în rusă și publicată în 1722, prezintă  observațiile și studiile făcute de Cantemir de-a lungul deceniilor trăite la Poartă, dar publicată la curtea țarului, având o privire critică asupra religiei musulmane.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

 

Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor a fost scrisă și publicată în 1719, o istorie a luptelor pentru putere dintre cele două mari familii boierești și repercursiunile acestora asupra poporului

Dintre operele literare cea mai importantă este Istoria ieroglifică (1705) o lucrare scrisă în limba română, complexă, barocă, analizată și comentată în secolele XIX, XX și XXI, considerată a fi un roman politic, o parabolă, un pamflet și un jurnal politic totodată.

Istoria ieroglifică este nararea rivalității dintre Cantеmіrеştі şі Brâncovеnі, un roman cu tente autobiografice și care creionează personaje puternice și caricaturale, dar aduce și câteva informații istorice. Lupta pentru putere între boieri este prezentată pe larg cu ajutorul lumii animale, iar Constantin Brâncoveanu apare drept „Corbul” un personaj influent și prezentat cu multă ironie.

Istoria ieroglifică este un moment de limba română de început de secol XVIII, un roman cu personaje conturate cu patimă, dar și cu o fină ironie și autoironie, de aceea a rămas în istoria literaturii române ca un monument literar.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Puțini realizează că Dimitrie Cantemir a introdus în spațiul moldo-valah filosofia. Dintre scrierile sale filosofice se remarcă Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea ѕau Gіudеţul ѕuflеtuluі cu trupul – 1697 prima carte a tânărului Cantemir, lucrare trimisă în 1696 călugărului Іеrеmіa Cacavеlaocs pentru traducere în greacă și publicare. 

Divanul a fost prima lucrare românească care tratează gândirea religioasă, fiind influențată de mentorul său călugăr grec Іеrеmіa Cacavеlaocs care semnează și cuvântul înainte al lucrării, operă în care studiul teologiei se îmbină cu ideile etice ale tânărului cărturar. 

Lucrarea a apărut într-o ediție bilingvă româno-greacă, fiind tipărită cu ajutorul și la porunca fratelui său, Antioh Cantemir, domn al Moldovei în anul publicării.

Această lucrare a avut și are un larg ecou european târziu, inclusiv în secolul XXI s-au scris teze de doctorat care interpretează preceptele etico-religioase ale cărturarului român.

 

Ѕacroѕanctaе ѕcіеntіaе іndеpіngіbіlіѕ іmago (1700) publicată în perioada interbelică cu numele de Меtafіzіca, o lucrare de filosofie religioasă rod al lecturilor sale și care prezintă problemele filosofice ale sfârșitului secolului al XVII precum destinul trecător al omului, timpul și filosofia sa, știința și natura umană, inspirată de curentul creat de Francisc Bacon.

Comocpеndіolum unіvеrѕaе logіcеѕ іnѕtіtutіonеѕ (1701) – Міc compеndіu aѕupra întrеgіі învăţăturі a logіcіі care apoi a fost publicat cu titlul de Logіca, o lucrare despre logică și gândirea logică, în fapt primul manual de logică din acest spațiu geographic.

Еxplіcarеa muzіcіі tеorеtіcе pе ѕcurt (1703-1704) în acestă lucrare Dimitrine Cantemir inventează un sistem de notație muzicală și scrie un tratat de muzică turcească scris după ani de studii la Istanbul și menit să ordoneze tipurile musicale din Imperiu Otoman, lucrarea fiind o dovadă a erudiției și spiritului său universal.

Cantemir s-a format ca un iluminist european în anii în care a trăit și studiat centrul lumii islamice.  A fost un prinț al Orientului care a uimit prin talent, muncă și originalitate și prin alura occidentală și viziunea universală. 

La Paris, numele său este gravat pe fațada Bibliotecii Sainte Geneviève în rândul iluminiștilor și ale enciclopediștilor, un semn de recunoaștere a valorii sale, alături de alte personalități care au marcat cultural europeană.

„Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei” scrie pe lespedea de la Biserica Trei Ierahi din Iași, unde odihnește astăzi Dimitrie Cantemir.  

Osemintele sale au fost aduse la insistențele și prin diligențele lui Nicolae Iorga la Iași, în anul 1935, iar cuvintele de pe lespede au fost scrise tot de marele istoric al secolului XX. 

Studierea lui Dimitrie Cantemir în secolele XX și XXI

În secolul XX, opera și personalitatea lui Dimitrie Cantemir a fost studiată de către academicianul Virgil Cândea, editor al operei cărturarului umanist și cel care l-a readus în actualitate și l-a promovat în spațiul intelectual occidental. Drumul deschis de istoricul și academicianul Virgil Cândea, a fost urmat de alți importanți cercetători. Profesorul și cercetătorul Vlad Alexandrescu l-a studiat Dimitrie Cantemir din prisma istoriei ideilor și a istoriei filosofiei, publicând de-a lungul anilor, în prestigioase reviste din țară și mai ales din străinătate, importante studii despre savantul român.

La Chișinău, profesorul și cercetătorul Andrei Eșanu a publicat o monografie a lui Dimitrie Cantemir, editând și o parte a operei cărturarului. Volumele sale despre dinastia Cantemireștilor și despre moștenirea culturală lăsată de către Dimitrie Cantemir au deschis un drum în istoriografia din Republica Moldova.

La Paris, istoricul franco-român Ștefan Lemny a studiat personalitatea și opera lui Dimitrie Cantemir, publicând valoroase lucrări dedicate savantului, Cantemireștii: aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea și Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene, apărute atât în limba franceză, cât și în limba română.

Cantemir Institute – centru de cercetare al Oxford University a avut de la înființare un rol determinant în cunoașterea și studierea vieții și operei umanistului român în întreagă Europă și chiar în lume.

Bibliografie selectivă

📖 Dimitrie Cantemir (1673-1723), principe român și cărturar european. Editura Trinitas, Iași, 2003

📖 Dimitrie Cantemir : Viața lui Constantin-vodă Cantemir. Text latin revăzut și traducere românească de N.Iorga. București, Tipografia cărților bisericești, 1924

📖 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Socec, 1909,  http://bp-soroca.md/soroca/Cantemir%20Dimitrie.%20Descrierea%20Moldovei.%201909.pdf

📖 Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Cantemir, https://cantemir.asm.md/files/u1/viata_lui_constantin_cantemir.pdf

📖 Ștefan Ciobanu, Dimitrie Cantemir în Rusia, https://bcub.ro/lib2life/Dimitrie%20Cantemir%20in%20Rusia_Ciobanu%20Stefan_Bucucresti_1925.pdf

📖 Alexandru Duțu, Paul Cernovodeanu (editori), Dimitrie Cantemir, historian of South Eastern European and Oriental Civilisation, Bucharest, 1973, https://projects.iq.harvard.edu/files/riverbed_seashore/files/cantemir.pdf

📖 Ștefan Lemny, Cantemireștii: aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, Polirom, 2013

Dimitrie Cantemir

(1673- 1723)

Portret de tinerețe a lui Dimitrie Cantemir, autor necunoscut, atribuit lui Jean Baptiste Vancmour, aflat în patrimoniul Le Musée des Beaux-Arts de Rouen, Franța

Între personalitățile din spațiul româneasc care au făcut trecerea de la Evul Mediu la Epocă Modernă, Dimitrie Cantemir reprezintă o figură aparte prin alura sa europeană și orientală totodată și prin faptul că a armonizat calitățile sale de cărturar cu cele de politician și de strateg militar.  

 La 350 de ani de la naștere și 300 de ani de la moarte rememorarea sa printr-o serie de proiecte ale Ministerului Culturii este laudabilă. Popularizarea vieții și mai ales a operei lui Dimitrie Cantemir are un rol extem de important – ne amintește tuturor de unde ne tragem, ne explică modul în care s-a format poporul român și unitatea lingvistică, de tradiții și cultură pastrată în sutele de ani de fărâmițare.

Trei secole de muzică românească. De la Cantemir la contemporani este proiectul care îmbină muzica secolului al XVIII cu cea a secolului XXI, amintind totodată existența fascinantă a marelui cărturar rămas în istoria universală drept primul iluminist al spațiului moldo-valah.  

Dimitrie Cantemir a fost homo universalis cu pasiuni, studii, talente variate și duse la desăvârșire prin multă muncă. 

A îmbinat într-un mod spectaculos diplomația, politica  și studiul, rămânând în istorie ca unul din marii cărturari ai lumii din secolului al XVIII-lea .

Cunoștințele sale acumulate în ani de studii din domenii atât de variate precum:  istoria, geografia, limbile contemporane, dar și cele vechi: latina, greaca, persana (cunoștea 11 limbi), muzica, arhitectura, alăturate talentului literar l-au transformat în creatorul unor lucrări rămase în cultura universală, cele mai improtante fiind, în opinia noastră, Descriptio Moldaviae, Istoria ieroglifică, Hronicul vechimii romăno-moldo-valahilor și Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea.

Cum a apărut Dimitrie Cantemir în istoria și cultura Moldovei?

Litografie din secolul al XVIII-lea representându-l pe Dimitrie Cantemir din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, litografia a apărut în prima ediție a lucrării „Descriptio Moldavae” din 1716 și apoi a fost reprodusă de nenumărate ori 

O întrebare legitimă în preajma oricărui geniu mai ales în tumultoasele secole XVII – XVIII pe care le-a unit, când domnii erau în mare parte analfabeți sau puțin știutori de carte, iar cărturarii ajungeau extrem de rar la domnie.

Un răspuns la această întrebare a fi că tânărul boier, fiu de domnitor, a avut o minte strălucitoare care a acumulat rapid cunoștiințele epocilor trecute, a învățat limbile documentelor și scrierilor existente, le-a asimilat și apoi a găsit acele elemente de noutate și originalitate în literatura istorico-georgrafică, în filosofie și chiar în studiul muzicii, scriind sinteze și având numeroase idei originale, creând o operă fără egal pentru epoca și locul în care acesta a trăit.

Repere biografice

Plachetă reprezentându-l pe Dimitrie Cantemir, realizată după o sculptură a lui P. Medrea din anul 1977

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în satul Siliștea, ținutul Făciului, Moldova, fiind fiul Anei Bantaș, descendentă a unei familii de mici boieri și al lui Constantin Cantermir (1612-1693), tatăl căruia îi va dedica o carte Vita Contantini Cantemyri – Viața lui Constantin Cantemir, o istorie romanțată și mare parte inventată a unui domn cu o domnie scurtă și care a rămas în istorie pentru uciderea fraților Costin în 1691, Miron Costin, marele cronicar și a logofătul Velicico Costin, cel care complotase împotriva domnului.

Constantin Cantemir provenea dintr-o familie de mici boieri, dar fiul său i-a atribuit o descendență tătară, total inventată conform studiilor ulterioare, și fapte eroice în slujba Moldovei.    

Constantin Cantemir a fost militar, mercenar în armata poloneză timp de aproape două decenii și a ajuns căpitan de cavalerie. Întors în Moldova natală s-a bucurat de prestigiul oferit de vitejie și de câștigarea unui bun renume. Autodidact, aproape analfabet, Constantin trăise câțiva ani chiar la Paris, înțelesese importanța scrisului, cititului, puterea care ți-o dă cultura, astfel că și-a educat cei doi fii Dimitrie și Antioh plătind cei mai buni dascăli.

Cu un profil de aventurier tipic secolului al XVII-lea, Constantin Cantemir s-a îmbogățit și fiind un bun strateg a profitat de sprijinul lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești, pentru a ajunge la domnie. Era boier pământean și se împotrivea domniilor fanariote și un conducător de oști bun, dar bătrân, ajungând domn la 73 de ani, și astfel a avut o domnie scurtă.  

Dimitrie Cantemir a fost trimis Constantinopole (Istanbul), încă din 1688, când avea vârsta de 15 ani, ostatic și chezaș pentru domnia tatălui său. A devenit un învățat după canoanele epocii sale, cunoscând slava, greaca, latina, studiind teologia. Și-a continuat studiile la Școala Patriarhiei de Constantinopol, studiind istoria, filosofia, cultura și civilizația orientală turco-otomană, medicina, teologia, geografia, folclorul, limbi precum turca, persana și araba, religia musulmană, istoria Imperiului Otoman, dar și desenul și arhitectura din Orient și Occident, fiind pasionat de muzică și studiind muzica orientală.

După mai bine de două secole de la scrierea sa în latină, Nicolae Iorga a tradus, în anul 1924, Vita Constantini Cantemyri lucrarea lui Dimitrie Cantemir dedicată tatălui său, arătând că un fiu nu putea să scrie decât laudativ despre un tată ce i-a oferit o educație aleasă și banii necesari pentru cărți și dascăli, și care a murit după o domnie de aprope 8 ani, lasându-i domnia pentru câteva săptămâni (martie-aprilie1693). La doar 19 ani, boierii l-au ales domn, dar după intrigile lui Constantin Brâncoveanu, Poarta l-a pus pe tron pe Constantin Duca.  

După scurta domnie din 1693, s-a întors la Constantinopol continuându-și studiile și scrierile. Fostul ostatic moldovean a devenit în cele mai bine de două decenii petrecute în capitala Imperiului Otoman un erudit, un diplomat vorbitor de multe limbi, cunoscut și apreciat atât de către aristocrația otomană, cât și de diplomații occidentali de la Înalta Poartă.

Pe toți i-a cucerit prin erudiție, talentul său aparte de a vorbi cu ei limbile lor, dar și prin înfățișarea plăcută și un șarm aparte.

Historisch-geographisch und politische Beschreibung der Moldau (Descrierea Moldovei), Johann Kretschmer, Biografia lui Dimitrie Cantemir (colligat editorial), traducere din limba latină în germană de Johann Ludwig.Redslob, 1771, din Colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lază, cu mulțumiri

În imagine, gravura cu portretul principelui, gravat de Joseph Friedrich Rein (gravor din orașul Augsburg)

Fratele său mai mare, Antioh Cantemir (1670-1726), a avut două domnii în Moldova între anii 1696-1700 și 1705-1707, fiind sprijinit de Dimitrie Cantemir. Cu toate acestea, documentele epocii narează cum Antioh și-a însușit întreaga moștenire lăsată de tatăl lor.

Antioh Cantemir a rămas în istorie prin înființarea Academiei Domnești de la Iași – prima instituție de cultură importantă a Moldovei pe modelul celor existente în Europa, dar și prin grele biruri la care a supus poporul, precum fumăritul, fiind înlăturat de boieri rivali de la tronul Moldovei.

În anii domniei fratelui său, Dimitrie Cantemir a fost capuchehaie (reprezentant al domnului pe lângă Înalta Portă), fiind bine ancorat în mediul diplomatic otoman și un fin cunoscător al relațiilor diplomatice ale acelor vremuri.

Căsătoria din 1699 a lui Dimitrie Cantemir cu Casandra, fiica fostului domn al Țării Românești, Șerban Cantacuzino, a dus la un conflict deschis cu Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești între anii 1688-1714, dat fiind pretențiile lui Cantemir la tronul socrului său. 

Rivalitatea dintre cei doi domni a rămas în istorie fiind menționată și scrieri ale lui Dimitrie Cantemir. Această rivalitatea dintre cei doi a tarat și relațiile dintre Antioh Cantemir și Constantin Brâncoveanu.

Influent și bogat, Constantin Brâncoveanu a determinând Poarta să-l trimită în surghiun pe cărturar care a fost nevoit să părăsească Istanbulul. S-a întors cu ajutorul ambasadorului Franței, nu al propriului frate, și cărturarul a îmbunătăți relațiile cu Brâncoveanu care i-a oferit o despăgubire Casandrei Cantacuzino pentru proprietățile tatălui, Șerban Cantacuzino, ce-i fuseseră confiscate moartea prin otrăvire a acestuia.

Cea de-a doua domnie a lui Antioh Cantemir din anii 1705-1707, a venit în urma bunelor relații pe care Dimitrie Cantemir le avea cu marele vizir Tebendar Mehmet-Pașa.

Domn al Moldovei și aliat al lui Petru I

Hartă a Moldovei realizată de Cantemir și publicată în . Historisch-geographisch und politische Beschreibung der Moldau (Descrierea Moldovei)

Dimitrie Cantemir a ajuns domn al Moldovei la 14 noiembrie 1710, în contextul apariției unui pericol la Marea Neagră, pericolul rusesc ivit odată cu înfrângerea Suediei de către țarul Petru cel Mare și retragerea regelui Carol al XII-lea al Suediei pe teritoriu otoman. Dimitrie a fost numit crezându-se că va fi loial Porții, unde trăise mare parte a vieții sale și își scrisese lucrările și că va supraveghea îndeaproape și pe Brâncoveanu, domnul Țării Românești.

În acea perioadă în care o nouă Mare Putere se ridica în zona Mării Negre,  Poarta avea nevoie de domni loiali în cele două țări române, state tampon între posesiunile Imperiului Otoman și Rusia. Tributul plătit de domnii români contribuia la  susținerea armatei otomane și a întregii administrații.

Dar cărturarul ajuns domn al Moldovei a optat pentru o alianță cu Rusia, abandonând interesele otomane, alegere justificată mai apoi în opele sale prin argumente istorice și religioase.  

Dimitrie Cantemir a încercat în cele opt luni de domnie să scoată Moldova de sub influența otomană cu ajutorul Rusiei lui Petru I. Încheierea tratatului de la Luțk (13 aprilie 1711), redactat de Cantemir și semnat de țar stipula că „țarul lua sub oblăduirea sa pe domn și întregul popor”. După semnarea alianței, Țara Moldovei nu mai plătea tribut la turci, iar țarul se obliga să nu se amestece în treburile interne ale țării. De asemenea Țara Moldovei trebuia întregită cu partea sa de sud-estul Moldovei luată de otomani și trebuia apărată cu ajutorul armatei ruse.

Conform tratatului, Moldova trecea sub protectoratul Rusiei, domnia fiind rezervată unei dinastii Cantemir pe modelul monarhiilor ereditare.

Anul 1711 a rămas în istorie și prin vizita lui Petru I la Iași, în luna iulie, narată de către cronicarul Ion Neculce. Acesta s-a plimbat prin oraș, a vizitat marile biserici și a lăudat frumusețea orașului și a țării.

Dar, războiul ruso-otoman din vara anului 1711, dus pe teritoriul Moldovei și sprijinit de Dimitrie Cantemir, a fost un răsunător eșec. Imensa oaste otomană care a trecut Dunărea, în iulie 1711, a încercuit armata ruso-moldovenească, inferioară numeric, prost hrănită și înarmată. Bătălia de la Stănilești din 8-9 iulie 1711 a adus o gravă înfrângere lui Cantemir și rușilor, iar prin armistițiul din 12 iulie 1711, Poarta impunea ca armata rusă să părăsească Moldova.

Exilul

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Dimitrie Cantemir împreună cu câteva mii de moldoveni, boieri, negustori, slujbași, au fugit în Rusia. Țara a fost la un pas de transformarea în pașalâc turcesc, zonele din Sud au fost ocupate și rupte de Moldova, iar pentru mai bine de un secol domnii au fost aduși din Fanar (1711-1821).

Exilat în Rusia, Dimitrie Cantemir a devenit un nobil rus împroprietărit și apreciat de țar, iar fiul său Antioh a rămas în istorie ca unul dintre mari cărturari  ruși ai secolului al XVIII-lea.

Savantul Dimitrie Cantemir și-a continuat studiile și scrierile, devenind un nume cunoscut între cărturarii europeni, mai ales în Germania, un orientalist prețuit și ales membru al Academiei din Berlin pentru științe orientale în 1714.

 

Din 1719, Dimitrie Cantemir a fost unul dintre consilierii apropiați ai țarului Petru I pe probleme de politică orientală, țarul dorind să reia campaniile în Țările Române și luptele cu Imperiul Otoman.

În anii 1722-1723, a condus Cancelaria Imperială și a fost sfetnicul apropiat al lui Petru I. Eforturile depuse, lunga campanie persană, au dus la acutizarea bolii (avea diabet), și moartea lui Dimitrie Cantemir în 1723.

A fost înmormântat în biserica greacă construită după planurile sale la Moscova.  

Apariția unei noi puteri, Rusia lui Petru I, a redeschis lupta pentru influența asupra Țărilor Române care vor deveni teren de luptă și monedă de schimb în relațiile diplomatice dintre Imperiul Otoman, Imperiul Țarist și apoi Imperiul Habsburgic timp de mai bine de o sută de ani, fapt care a dus la noi rapturi teritoriale pentru Moldova și obligația de a plăti sume din ce în ce mai mari pentru otomani.

Dimitrie Cantemir a rămas în istorie pentru impresionanta sa operă cunoscută în întreaga Europă și în Imperiul Otoman, marele cărturar a fost un precursor al culturii române moderne și contemporane și cel care a deschis culturii române drumul european și universal.

Lucrările sale de referință care au rămas în cultura și istoriografia română și universală sunt împărțite în trei mari categorii de opere: istorice, filosofice și literare la care se adaugă cele din domeniul muzicii și arhitecturii. 

Și-a scris mare parte din operă în limba latină tocmai pentru a putea fi citită în întreaga lume cunoscută atunci, un savant enciclopedist a căruit lucrări se află în marile biblioteci ale Europei, dar și cele ale Orientului.

Dintre operele istorice cele mai importante sunt:

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Hronicul vechimii romano-moldo-valahilor  sau Hronica a toată Țara Românească, care apoi s-au împărțit în Moldova, Muntenia și Ardealul, din descălecatul ei de la Traian, împăratul Râmnului în care face legătura dintre limba latină și cea română. 

Lucrare a fost precedată de o sinteză scrisă în latină special și la cererea Academiei din Berlin și apărută într-o primă ediție prescurtată cu numele de De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus.

Apoi a scris o versiune în limba română mult mai întinsă ca număr de pagini și cu multe informații, în care prezintă ideile despre unitatea limbi și unitatea de origine a românilor, descendența latină fiind prezentată drept elementul care a unit românii din țările române și din afara lor.

Cantemir a citit și comentat toate documentele existente, cele scrise de cărturarii dinaintea sa, susținând cu argumente istorico-lingiviste originea latină a tuturor românilor și continuitatea neîntreruptă în spațiul în care trăiau la început de secol XVIII. A comentat și cotrazis mărturiile călătorilor străini care nu înțelegeau unitatea lingvistică și de origine a tuturor românilor.

Hronicul este opera sa de căpătâi căreia i-a dedicat ani de viață, mult studiu, erudiție și toate informațiile acumulate într-o viață. Opera a pătruns prima dată în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind folosită de Școala Ardeleană, apoi a fost tipărită la Iași în 1835-1836 în alfabet chirilic și în 1901 cu caractere latine.

A scris la ea până la moarte, nefiind deturnat de traiul în Rusia, nici de intensa activitate politică. Dimitrie Cantemir a rămas moldoveanul care susținea unitatea de origine a românilor, unitatea tradițiilor lor și o istorie care i-a dezbinat, dar nu i-a separat cultural, religios și lingvistic.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Descriptio Moldaviae (1716) a fost prima istorie a Moldovei cuprinzând primele descrieri de o plasticitate aparte a plaiurilor moldovenești. Lucrarea a fost scrisă în anii de exil din Rusia. Împărțită în mai multe capitole, pornește de la descrierea geografică,  geografia fizică a teritoriului, oferă și explicații etimologice „Despre numele cel vechi și cel de acum al Moldovei”, așezare, hotare, climă, ape, ținuturile și târgurile existente la începutul secolului al XVIII-lea, împărțirea populației, organizare și cârmuire, munții și mineralele Moldovei, câmpii și păduri, animalele sălbatice și domestice.

O lucrare ce cuprinde pasaje emoționante și pline de o nostalgie aparte, demonstrând aparteneța lui Cantemir la neamul românesc și prețuirea țării sale cu toate că cea mai mare a vieții a trăit-o la Constantinopol și apoi la Moscova.  

Cea de-a doua parte este cea dedicată politicii „Despre orânduirea de stat” în care savantul prezintă „felul de cârmuire”, de la Dacia, la Ștefan cel Mare și Petru Rareș, până domnia lui Dimitrie Cantemir „care pentru unele pricini folositoare a lăsat toată cinstea și viața înlesnită, trecând cu oastea sa de partea creștinătății”.  

Închinarea Moldovei în fața Porții, făcută de fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea, a însemnat la început doar plata unui tribut în bani, dar a dus și la o mare instabilitatea politică internă și creșterea treptată a ingerințelor turce în Moldova, iar gestul său este justificat prin dorința de evoluție a unei Moldove închistate în sărăcie, lupta pentru putere între boieri și cerințele din ce în ce mai mari ale Porții.  

În această parte dedicată politicii, Cantemir face o prezentare a evoluției istorice a modului de funcționare a statalității moldovene, un document de o valoare aparte care fixează în istorie informațiile culese de cărturarul moldovean ani de zile și le transmite generațiilor viitoare.

Istoria creșterea și descreșterii Imperiului Otoman (1716) a fost și a rămas o lucrare fundamentală pentru istoria Imperiului Otoman, scrisă în latină,  și care l-a plasat între cei mai cunoscuți istorici și savanți ai Orientului, fiind până în secolul al XIX-lea o lucrare de referință și rămânând un reper al istoriografic și în secolul XXI.

Cantemir analizează structura imperiului, insitutuțiile, viața în palatul imperial, prevăzându-i declinul și dispariția, face biografiile a 19 sultani și prezintă și o istorie a diplomației otomane, dar și una a tradițiilor religioase ale turcilor.

Lucrarea a fost publicată în engleză după moartea autorului, apoi în franceză și germană, având o largă circulație.

Viața lui Constantin Cantermir (1716) o istorie idealizată și romanțată a vieții tatălui său Constantin Cantemir, în care îl prezintă ca pe un mare strateg și oștean, dar și un mare om politic care a știut să atragă simpatia Imperiului Otoman și pe cea a boierilor pentru a ajunge domn.  

Cеrcеtarе naturală a monarhііlor (1714) este un eseu filosofico-istoric despre evoluția  marilor imperii de-a lungul istoriei și succesiunea la tronul în cadru acestora. Cantemir sperase să transforme Moldova într-o monarhie și să întemeieze o dinastie ereditară a Cantemireștilor.

Sistemul religiei muhamedane a fost scrisă în latină și tradusă în rusă și publicată în 1722, prezintă  observațiile și studiile făcute de Cantemir de-a lungul deceniilor trăite la Poartă, dar publicată la curtea țarului, având o privire critică asupra religiei musulmane.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

 

Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor a fost scrisă și publicată în 1719, o istorie a luptelor pentru putere dintre cele două mari familii boierești și repercursiunile acestora asupra poporului

Dintre operele literare cea mai importantă este Istoria ieroglifică (1705) o lucrare scrisă în limba română, complexă, barocă, analizată și comentată în secolele XIX, XX și XXI, considerată a fi un roman politic, o parabolă, un pamflet și un jurnal politic totodată.

Istoria ieroglifică este nararea rivalității dintre Cantеmіrеştі şі Brâncovеnі, un roman cu tente autobiografice și care creionează personaje puternice și caricaturale, dar aduce și câteva informații istorice. Lupta pentru putere între boieri este prezentată pe larg cu ajutorul lumii animale, iar Constantin Brâncoveanu apare drept „Corbul” un personaj influent și prezentat cu multă ironie.

Istoria ieroglifică este un moment de limba română de început de secol XVIII, un roman cu personaje conturate cu patimă, dar și cu o fină ironie și autoironie, de aceea a rămas în istoria literaturii române ca un monument literar.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Puțini realizează că Dimitrie Cantemir a introdus în spațiul moldo-valah filosofia. Dintre scrierile sale filosofice se remarcă Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea ѕau Gіudеţul ѕuflеtuluі cu trupul – 1697 prima carte a tânărului Cantemir, lucrare trimisă în 1696 călugărului Іеrеmіa Cacavеlaocs pentru traducere în greacă și publicare. 

Divanul a fost prima lucrare românească care tratează gândirea religioasă, fiind influențată de mentorul său călugăr grec Іеrеmіa Cacavеlaocs care semnează și cuvântul înainte al lucrării, operă în care studiul teologiei se îmbină cu ideile etice ale tânărului cărturar. 

Lucrarea a apărut într-o ediție bilingvă româno-greacă, fiind tipărită cu ajutorul și la porunca fratelui său, Antioh Cantemir, domn al Moldovei în anul publicării.

Această lucrare a avut și are un larg ecou european târziu, inclusiv în secolul XXI s-au scris teze de doctorat care interpretează preceptele etico-religioase ale cărturarului român.

 

Ѕacroѕanctaе ѕcіеntіaе іndеpіngіbіlіѕ іmago (1700) publicată în perioada interbelică cu numele de Меtafіzіca, o lucrare de filosofie religioasă rod al lecturilor sale și care prezintă problemele filosofice ale sfârșitului secolului al XVII precum destinul trecător al omului, timpul și filosofia sa, știința și natura umană, inspirată de curentul creat de Francisc Bacon.

Comocpеndіolum unіvеrѕaе logіcеѕ іnѕtіtutіonеѕ (1701) – Міc compеndіu aѕupra întrеgіі învăţăturі a logіcіі care apoi a fost publicat cu titlul de Logіca, o lucrare despre logică și gândirea logică, în fapt primul manual de logică din acest spațiu geographic.

Еxplіcarеa muzіcіі tеorеtіcе pе ѕcurt (1703-1704) în acestă lucrare Dimitrine Cantemir inventează un sistem de notație muzicală și scrie un tratat de muzică turcească scris după ani de studii la Istanbul și menit să ordoneze tipurile musicale din Imperiu Otoman, lucrarea fiind o dovadă a erudiției și spiritului său universal.

Cantemir s-a format ca un iluminist european în anii în care a trăit și studiat centrul lumii islamice.  A fost un prinț al Orientului care a uimit prin talent, muncă și originalitate și prin alura occidentală și viziunea universală. 

La Paris, numele său este gravat pe fațada Bibliotecii Sainte Geneviève în rândul iluminiștilor și ale enciclopediștilor, un semn de recunoaștere a valorii sale, alături de alte personalități care au marcat cultural europeană.

„Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei” scrie pe lespedea de la Biserica Trei Ierahi din Iași, unde odihnește astăzi Dimitrie Cantemir.  

Osemintele sale au fost aduse la insistențele și prin diligențele lui Nicolae Iorga la Iași, în anul 1935, iar cuvintele de pe lespede au fost scrise tot de marele istoric al secolului XX. 

Studierea lui Dimitrie Cantemir în secolele XX și XXI

În secolul XX, opera și personalitatea lui Dimitrie Cantemir a fost studiată de către academicianul Virgil Cândea, editor al operei cărturarului umanist și cel care l-a readus în actualitate și l-a promovat în spațiul intelectual occidental. 

Drumul deschis de istoricul și academicianul Virgil Cândea, a fost urmat de alți importanți cercetători. Profesorul și cercetătorul Vlad Alexandrescu l-a studiat Dimitrie Cantemir din prisma istoriei ideilor și a istoriei filosofiei, publicând de-a lungul anilor, în prestigioase reviste din țară și mai ales din străinătate, importante studii despre savantul român.

La Chișinău, profesorul și cercetătorul Andrei Eșanu a publicat o monografie a lui Dimitrie Cantemir, editând și o parte a operei cărturarului. Volumele sale despre dinastia Cantemireștilor și despre moștenirea culturală lăsată de către Dimitrie Cantemir au deschis un drum în istoriografia din Republica Moldova.

La Paris, istoricul franco-român Ștefan Lemny a studiat personalitatea și opera lui Dimitrie Cantemir, publicând valoroase lucrări dedicate savantului, Cantemireștii: aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea și Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene, apărute atât în limba franceză, cât și în limba română.

Cantemir Institute – centru de cercetare al Oxford University a avut de la înființare un rol determinant în cunoașterea și studierea vieții și operei umanistului român în întreagă Europă și chiar în lume.

Bibliografie selectivă

📖 Dimitrie Cantemir (1673-1723), principe român și cărturar european. Editura Trinitas, Iași, 2003

📖 Dimitrie Cantemir : Viața lui Constantin-vodă Cantemir. Text latin revăzut și traducere românească de N.Iorga. București, Tipografia cărților bisericești, 1924

📖 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Socec, 1909,  

http://bp-soroca.md/soroca/Cantemir%20Dimitrie.%20Descrierea%20Moldovei.%201909.pdf

📖 Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Cantemir, https://cantemir.asm.md/files/u1/viata_lui_constantin_cantemir.pdf

📖 Ștefan Ciobanu, Dimitrie Cantemir în Rusia, https://bcub.ro/lib2life/Dimitrie%20Cantemir%20in%20Rusia_Ciobanu%20Stefan_Bucucresti_1925.pdf

📖 Alexandru Duțu, Paul Cernovodeanu (editori), Dimitrie Cantemir, historian of South Eastern European and Oriental Civilisation, Bucharest, 1973, https://projects.iq.harvard.edu/files/riverbed_seashore/files/cantemir.pdf

📖 Ștefan Lemny, Cantemireștii: aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, Polirom, 2013

Scroll to Top