DimitrieCantemir300

Dimitrie Cantemir

(1673- 1723)

Entre las personalidades del espacio rumano que hicieron la transición de la Edad Media a la Edad Moderna, Dimitrie Cantemir representa una figura única por su encanto europeo y oriental al mismo tiempo y por la forma en que fusionó sus cualidades de erudito con los de un político y un estratega militar.

A 350 años de su nacimiento y 300 años de su muerte, es encomiable su conmemoración a través de una serie de proyectos del Ministerio de Cultura.Divulgar la vida y especialmente la obra de Dimitrie Cantemir tiene un papel muy importante: nos recuerda de dónde venimos, explica cómo se formó el pueblo rumano y su unidad lingüística, las tradiciones y la cultura conservadas durante cientos de años de fragmentación.Tres siglos de música rumana. De Cantemir a los contemporáneos es un proyecto que combina la música del siglo XVIII con la del siglo XXI, al tiempo que recuerda la fascinante existencia del gran erudito que pasó a la historia universal como el primer iluminador del espacio moldavo-valaco. 

Dimitrie Cantemir era un homo universalis con pasiones, estudios y talentos variados perfeccionados a través de mucho trabajo. Combinó diplomacia, política y estudio de forma espectacular, quedando en la historia como uno de los grandes eruditos mundiales del siglo XVIII. Sus conocimientos acumulados a lo largo de años de estudios en una amplia variedad de campos como: historia, geografía, lenguas contemporáneas, incluidas las antiguas como: latín, griego, persa (conocía 11 idiomas), música, arquitectura, junto con su talento literario. lo convirtió en un creador de obras que quedaron en la cultura universal. Algunas de las más importantes son, en nuestra opinión, la Descriptio Moldaviae, la Historia de los Jeroglíficos, la Crónica de la antigüedad rumano-moldo-valaca y el Diván o la disputa del sabio con el mundo

(Retrato juvenil de Dimitrie Cantemir, Autor Desconocido, atribuido a Jean Baptiste Vancmour, en el patrimonio de Le Musée Des Beaux-Arts De Rouen, Francia)

(Litografía del siglo XVIII que representa a Dimitrie Cantemir – procedente del patrimonio del Museo Nacional de Historia de Rumania. La litografía apareció en la primera edición de la obra «Descriptio Moldavae» en 1716, y luego fue reproducida innumerables veces)

¿Cómo apareció Dimitrie Cantemir en la historia y la cultura de Moldavia?

(Litografía del siglo XVIII que representa a Dimitrie Cantemir – procedente del patrimonio del Museo Nacional de Historia de Rumania. La litografía apareció en la primera edición de la obra «Descriptio Moldavae» en 1716, y luego fue reproducida innumerables veces)

Hitos (puntos de referencia) biográficos

Dimitrie Cantemir nació el 26 de octubre de 1673 en el pueblo de Siliștea, Făciului, Moldavia, siendo hijo de Ana Bantaș, descendiente de una familia de pequeños boyardos, y de Constantin Cantermir (1612-1693), a quien dedicará un libro Vita Contantini Cantemyri – La vida de Constantin Cantemir, una historia romántica y en gran parte inventada de un gobernante con un reinado corto y que pasó a la historia por el asesinato de los hermanos Costin en 1691, Miron Costin, el gran cronista, y del orador Velicico Costin, que había conspirado contra dicho gobernante. 

Constantin Cantemir provenía de una familia de pequeños boyardos y fue soldado, mercenario en el ejército polaco durante casi dos décadas y llegó a ser capitán de caballería. 

De regreso a su Moldavia natal, aprovechó el prestigio que le ofrecía su valentía que le valió una buena reputación. 

Autodidacta, casi analfabeto, Constantin había vivido en París durante varios años, donde comprendió la importancia de la escritura, la lectura, el poder que da la cultura, por lo que educó a sus dos hijos Dimitrie y Antioh, pagando a los mejores profesores.Con el típico perfil aventurero del siglo XVII, Constantin Cantemir se hizo rico y, por ser buen estratega, aprovechó el apoyo de Șerban Cantacuzino, señor de Valaquia, para alcanzar el trono. Era un noble indígena, opuesto a los señoríos fanariotas.  

A pesar de ser un buen líder militar, era viejo cuando asumió el mando (73 años) y, por tanto, tuvo un reinado breve.

(Placa que representa a Dimitrie Cantemir, realizada a partir de una escultura de P. Medrea de 1977)

Dimitrie Cantemir fue enviado a Constantinopla (Estambul) ya en 1688, cuando tenía 15 años, como chezaș (rehén) para el reinado de su padre.  Se convirtió en un erudito según los cánones de su época, teniendo conocimientos de eslavo, griego, latín y estudiando teología. 

Continuó sus estudios en la Escuela del Patriarcado de Constantinopla, estudiando historia oriental turco-otomana, filosofía, cultura y civilización, medicina, teología, geografía, folklore, lenguas como el turco, el persa y el árabe, la religión musulmana, la historia del Imperio Otomano, pero también el dibujo y la arquitectura de Oriente y Occidente, siendo también aficionado a la música y estudiando música oriental. 

Después de más de dos siglos desde su redacción en latín, Nicolae Iorga tradujo, en 1924, Vita Constantini Cantemyri, la obra de Dimitrie Cantemir dedicada a su padre, demostrando que un hijo sólo podía escribir elogios hacia un padre que le ofrecía una educación elegida y el dinero necesario para libros y profesores, y que murió después de un reinado de unos 8 años, dejándole su reinado durante unas semanas (marzo-abril de 1693).  

Con sólo 19 años, los boyardos lo eligieron gobernante, pero después de las intrigas de Constantin Brâncoveanu, la Alta Puerta puso a Constantin Duca en el trono.

(Historisch-Geographisch Und Politische Beschreibung Der Moldau (Descripción de Moldavia), Johann Kretschmer, Biografía de Dimitrie Cantemir (Editorial Colligat), traducida del latín al alemán por Johann Ludwig. Redslob, 1771, de la colección Emilian Radu, obra clasificada del dr. Ginel Lazar, con agradecimiento.En la foto de arriba, grabado del retrato del Príncipe, grabado por Joseph Friedrich Rein (Grabador de la ciudad de Augsburgo)

Tras su breve reinado en 1693, regresó a Constantinopla continuando sus estudios y escritos. El ex rehén moldavo se convirtió, durante más de dos décadas que pasó en la capital del Imperio Otomano, en un erudito, un diplomático que hablaba muchas lenguas, conocido y apreciado tanto por la aristocracia otomana como por los diplomáticos occidentales de la Puerta. 

A todos los conquistaba con su erudición, con su especial habilidad para hablar con ellos sus idiomas, pero también con su agradable apariencia y su especial encanto. Su hermano mayor, Antioh Cantemir (1670-1726), reinó dos veces en Moldavia entre 1696-1700 y 1705-1707, con el apoyo de Dimitrie Cantemir. Sin embargo, los documentos de la época narran cómo Antioh se apropió de toda la herencia dejada por su padre. 

Antioh Cantemir pasó a la historia por la creación de la Real Academia en Iasi, la primera institución cultural importante en Moldavia que siguió el modelo de las existentes en Europa, pero también por los duros castigos a los que sometió al pueblo, lo que llevó a su destitución del trono por sus rivales. boyardos Moldavia. Durante los años del reinado de su hermano, Dimitrie Cantemir fue capuchehaie (representante del señor cerca de la Sublime Puerta), estaba bien arraigado en el ambiente diplomático otomano y era un gran conocedor de las relaciones diplomáticas de aquellos tiempos. 

El matrimonio de Dimitrie Cantemir en 1699 con Casandra, la hija del antiguo señor de Valaquia, Șerban Cantacuzino, provocó un conflicto abierto con Constantin Brâncoveanu, señor de Valaquia entre 1688-1714, debido a las pretensiones de Cantemir al trono de su suegro.

La rivalidad entre los dos gobernantes quedó en la historia, siendo también mencionada en los escritos de Dimitrie Cantemir. Esta rivalidad también tensó las relaciones entre Antioh Cantemir y Constantin Brâncoveanu.Influyente y rico, Constantin Brâncoveanu hizo que la Puerta desterrara al erudito que tuvo que abandonar Estambul. Regresó gracias a la intervención del embajador francés, no a su propio hermano. 

A su regreso, el erudito mejoró las relaciones con Brâncoveanu, quien ofreció una compensación a Cassandra Cantacuzino por las propiedades de su padre, Şerban Cantacuzino, que habían sido confiscadas tras su muerte.

Gobernante de Moldavia y aliado de Pedro I

Dimitrie Cantemir se convirtió en gobernante de Moldavia el 14 de noviembre de 1710 en el contexto de un peligro ocurrido en el Mar Negro, el peligro ruso que surgió con la derrota de Suecia por el zar Pedro el Grande y la retirada del rey Carlos XII de Suecia al territorio otomano. 

Dimitrie fue nombrado creyendo que sería leal a la Puerta, donde había vivido la mayor parte de su vida y escrito sus obras, y que también supervisaría de cerca a Brâncoveanu, el gobernante de Valaquia.

El tributo pagado por los gobernantes rumanos contribuyó al apoyo del ejército otomano y de toda la administración. 

Pero el erudito que se convirtió en gobernante de Moldavia optó por una alianza con Rusia, abandonando los intereses otomanos, elección que luego justificaría en sus obras por argumentos históricos y religiosos.

(Mapa de Moldavia realizado por Cantemir y publicado en Historisch-Geographisch Und Politische Beschreibung Der Moldau (Descripción de Moldavia)

Durante los ocho meses de su reinado, Dimitrie Cantemir intentó sacar a Moldavia de la influencia otomana con la ayuda de Pedro I de Rusia. La celebración del tratado de Lutsk (13 de abril de 1711), redactado por Cantemir y firmado por el zar, estipulaba que «el zar tomó bajo su protección al gobernante y a todo su pueblo». 

Tras firmar la alianza, Moldavia dejó de rendir homenage a los turcos y el zar se comprometió a no interferir en los asuntos internos del país. Además, el país de Moldavia debía recuperar la parte sureste de Moldavia tomada por los otomanos y también debía ser defendida con la ayuda del ejército ruso.

Según el tratado, Moldavia quedó bajo el protectorado de Rusia, con el reinado reservado a una dinastía Cantemir siguiendo el modelo de las monarquías hereditarias.El año 1711 también pasó a la historia por la visita de Petru I a Iasi, en julio, según lo narra el cronista Ion Neculce. Caminó por la ciudad, visitó las grandes iglesias y alabó la belleza de la ciudad y del país.

Pero la guerra ruso-otomana del verano de 1711, desplegada en el territorio de Moldavia y apoyada por Dimitrie Cantemir, fue un rotundo fracaso.El enorme ejército otomano que cruzó el Danubio en julio de 1711 rodeó al ejército ruso-moldavo, superado en número, mal alimentado y armado.La batalla de Stănilești del 8 al 9 de julio de 1711 supuso una grave derrota para Cantemir y los rusos, y mediante el armisticio del 12 de julio de 1711, la Puerta impuso al ejército ruso que abandonara Moldavia.

(La Crónica de los Romano-Moldo-Vlachs compilada por el gobernante de Moldavia Dimitrie Cantemir en la década de 1710 (Vol. I), Dimitrie Cantemir, Editado por Gheorghe Săulescu, Impreso en Iași, en la Imprenta Metropolitana, 1835, bajo su título cultural patrocinio, impreso en Iași, en la Imprenta Metropolis, de la Colección Emilian Radu, obra clasificada por el Dr. Ginel Lazăr, con agradecimiento)

Exiliados

Dimitrie Cantemir, junto con varios miles de moldavos, boyardos, comerciantes y sirvientes, huyeron a Rusia. 

El país estuvo a un paso de convertirse en un pashalik (estado) turco, con zonas del sur ocupadas y separadas de Moldavia, y durante más de un siglo los gobernantes fueron traídos de Fanar (1711-1821). 

El erudito Dimitrie Cantemir continuó sus estudios y escritos, convirtiéndose en un personaje reconocido entre los eruditos europeos (especialmente en Alemania), un orientalista valorado y elegido miembro de la Academia de Ciencias Orientales de Berlín en 1714.

Desde 1719, Dimitrie Cantemir fue uno de los asesores más cercanos del zar Pedro I en asuntos políticos orientales, el zar estando dispuesto a reanudar sus campañas en las tierras rumanas y las batallas con el Imperio Otomano.

Durante 1722-1723, Dimitrie Cantemir dirigió la Cancillería Imperial y fue un consejero cercano de Pedro I. Los esfuerzos que hizo, la larga campaña persa, llevaron a la agravación de su enfermedad (diabetes) seguida de su muerte en 1723.

Fue enterrado en una iglesia griega construida según sus planos arquitectónicos, en Moscú.


Dimitrie Cantemir quedó en la historia por su impresionante obra, conocida en toda Europa y en el Imperio Otomano.

El gran erudito fue un precursor de la cultura rumana moderna y contemporánea, siendo el quien abrió el camino europeo y universal para la cultura rumana.

Sus obras de referencia que permanecieron en la cultura y la historiografía rumana y universal se dividen en tres grandes categorías de obras: históricas, filosóficas y literarias, a las que están se suman las de los campos de la música y la arquitectura.

Escribió la mayor parte de su obra en latín precisamente para que pudiera leerse en todo el mundo conocido.

Fue un estudioso enciclopedista cuyas obras se pueden encontrar actualmente en las grandes bibliotecas de Europa y también en las de Oriente.

Entre sus obras históricas, las más importantes son:

La crónica de los antiguos romano-moldo-valacos o la crónica de toda Valaquia, que luego se dividió en Moldavia, Muntenia y Transilvania, desde su fundación por Trajano, el emperador de Râmnu.

En esta obra presenta las ideas sobre la unidad de la lengua y la unidad de origen de los rumanos, presentándose la ascendencia latina como el elemento que unía a los rumanos de los países rumanos y fuera de sus territorios.

Cantemir leyó y comentó todos los documentos existentes, los escritos por eruditos anteriores a él, apoyando con argumentos histórico-lingüísticos el origen latino de todos los rumanos y la continuidad ininterrumpida en el espacio donde vivieron a principios del siglo XVIII. 

Comentó y contradijo los testimonios de viajeros extranjeros que no entendían la unidad lingüística y el origen de todos los rumanos.

(La Crónica de los Romano-Moldo-Vlachs compilada por el gobernante de Moldavia Dimitrie Cantemir en la década de 1710 (Vol. I), Dimitrie Cantemir, Editado por Gheorghe Săulescu, impreso en Iași, en la Imprenta Metropolitana, 1835, bajo su título cultural patrocinio, impreso en Iași, en la Imprenta Metropolis, de la Colección Emilian Radu, obra clasificada por el Dr. Ginel Lazăr, con agradecimiento)

La Crónica es su obra maestra a la que dedicó años de su vida, mucho estudio, erudición y toda la información acumulada en toda una vida.

Esta obra entró por primera vez en Transilvania en la segunda mitad del siglo XVIII, siendo utilizada por la Escuela Ardeleana, luego fue impresa en Iasi en 1835-1836 en alfabeto cirílico y en 1901 en caracteres latinos.

Lo escribió hasta su muerte, sin dejarse distraer por su vida en Rusia ni por su intensa actividad política. Dimitrie Cantemir siguió siendo el moldavo que apoyaba la unidad de origen de los rumanos, la unidad de sus tradiciones y una historia que los dividía y que no los separaba cultural, religiosa y lingüísticamente.

(La Crónica de los Romano-Moldo-Vlachs compilada por el gobernante de Moldavia Dimitrie Cantemir en la década de 1710 (Vol. I), Dimitrie Cantemir, editada por Gheorghe Săulescu, impresa en Iași en la Imprenta Metropolitana, 1835, bajo su patrocinio cultural en Iasi, en la Imprenta Metropolis, de la Colección Emilian Radu, obra clasificada por el Dr. Ginel Lazăr, con agradecimiento)

Descriptio Moldaviae (1716) fue la primera historia de Moldavia que incluyó las primeras descripciones de las tierras moldavas realizadas con una plasticidad única.

La obra fue escrita durante sus años de exilio en Rusia. Dividido en varios capítulos, comienza con la descripción geográfica, la geografía física del territorio, también ofrece explicaciones etimológicas «Sobre el nombre antiguo y actual de Moldavia», asentamiento, fronteras, clima, aguas, las tierras y pueblos existentes al principio.

del siglo XVIII, distribución de la población, organización y gobierno, montañas y minerales de Moldavia, llanuras y bosques, animales salvajes y domésticos.
Es una obra que incluye pasajes emotivos y llenos de una especial nostalgia, que demuestran el vínculo de Cantemir con la nación rumana y el aprecio por su país, a pesar de que vivió la mayor parte de su vida en Constantinopla y luego en Moscú.

La segunda parte es la dedicada a la política «De la organización del Estado» en la que el estudioso presenta la «forma de gobernar», desde Dacia, pasando por Ștefan cel Mare y Petru Rareș, hasta el reinado de Dimitrie Cantemir «que por buenas razones abandonó todo honor y vida fácil, pasando con su ejército al lado de la cristiandad».

La Historia del ascenso y la decadencia del Imperio Otomano (1716) fue y sigue siendo una obra fundamental para la historia del Imperio Otomano, escrita en latín, y que lo situó entre los historiadores y eruditos más famosos de Oriente, siendo hasta el XIX una obra de referencia y que sigue siendo un hito historiográfico en el siglo XXI.

Cantemir analiza la estructura del imperio, las instituciones, la vida en el palacio imperial, prediciendo su decadencia y desaparición, hace las biografías de 19 sultanes y presenta también una historia de la diplomacia otomana, pero también una de las tradiciones religiosas de los turcos.

Investigación natural de las monarquías (1714) es un ensayo histórico-filosófico sobre la evolución de los grandes imperios a lo largo de la historia y la sucesión al trono dentro de ellos. Cantemir esperaba transformar Moldavia en una monarquía y establecer una dinastía hereditaria de los Cantemirest.

Entre las obras literarias, la más importante es La Historia Jeroglífica (1705), obra escrita en rumano, considerada novela política, parábola, folleto y diario político al mismo tiempo.

(La Crónica de los Romano-Moldo-Vlachs compilada por el gobernante de Moldavia Dimitrie Cantemir en la década de 1710 (Vol. I), Dimitrie Cantemir, editado por Gheorghe Săulescu, Impreso en Iași, en la Imprenta Metropolitana, 1835, bajo su título cultural patrocinio, impreso en Iași, en la Imprenta Metropolis, de la Colección Emilian Radu, obra clasificada por el Dr. Ginel Lazăr, con agradecimiento)

(La Crónica de los Romano-Moldo-Vlachs compilada por el Señor de Moldavia Dimitrie Cantemir en la década de 1710 (Vol. I), Dimitrie Cantemir, Editado por Gheorghe Săulescu, Impreso en Iași, en la Imprenta Metropolitana, 1835, Bajo el marco cultural Patrocinio de Impreso en Iași, en la Imprenta Metropolis, de la colección Emilian Radu, obra clasificada por el Dr. Ginel Lazăr, con agradecimiento)

Pocos se dan cuenta de que Dimitrie Cantemir introdujo la filosofía en el espacio moldavo-valaco. 

Entre sus escritos filosóficos, «El diván o la querella del sabio con el mundo» – 1697 es el primer libro del joven Cantemir, obra enviada en 1696 al monje Іеrеmіa Cacavеlaocs para su traducción al griego y su publicación.  

Esta obra tuvo un amplio eco tardío europeo, incluso en el siglo XXI se escribieron tesis doctorales que interpretaban los preceptos ético-religiosos del estudioso rumano.

Comocpendiolum univеrsaе logіcеѕ іnѕtіtutіonеѕ (1701) – Un pequeño compendio sobre toda la enseñanza de la lógica que luego se publicó con el título de Logica, una obra sobre lógica y pensamiento lógico, de hecho, el primer manual de lógica en esta zona geográfica.

Breve explicación musical teórica (1703-1704) En esta obra Dimitrine Cantemir escribe un tratado sobre la música turca, para el cual inventó un sistema de notación musical, gracias al cual comenzó la era de la escritura de esta música, siendo todavía utilizada. Después de años de estudiar en Estambul los tipos musicales del Imperio Otomano, la obra demostró ser una prueba de su erudición y espíritu universal.

Cantemir se formó como un pensador de la Ilustración europea durante los años que vivió y estudió en el centro del mundo islámico. Fue un príncipe de Oriente que deslumbró con talento, trabajo y originalidad y con encanto occidental y visión universal. En París, su nombre está grabado en la fachada de la Biblioteca Sainte Geneviève entre luminarias y enciclopedistas, señal de reconocimiento de su valor, junto a otras personalidades que han marcado la cultura europea.

Estudiando a Dimitrie Cantemir en los siglos XX y XXI

En París, el historiador franco-rumano Ștefan Lemny estudió la personalidad y la obra de Dimitrie Cantemir, publicando valiosas obras dedicadas al erudito, Cantemirestii: la aventura europea de una familia principesca del siglo XVIII y Dimitrie Cantemir: 

un príncipe rumano en los albores de la Ilustración europea; aparecieron tanto en francés como en rumano. El Instituto Cantemir, centro de investigación de la Universidad de Oxford, ha desempeñado un papel decisivo en el conocimiento y estudio de la vida y obra del humanista rumano en toda Europa e incluso en el mundo.

Bibliografie selectivă

📖 Dimitrie Cantemir (1673-1723), principe român și cărturar european. Editura Trinitas, Iași, 2003

📖 Dimitrie Cantemir : Viața lui Constantin-vodă Cantemir. Text latin revăzut și traducere românească de N.Iorga. București, Tipografia cărților bisericești, 1924

📖 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Socec, 1909,  http://bp-soroca.md/soroca/Cantemir%20Dimitrie.%20Descrierea%20Moldovei.%201909.pdf

📖 Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Cantemir, https://cantemir.asm.md/files/u1/viata_lui_constantin_cantemir.pdf

📖 Ștefan Ciobanu, Dimitrie Cantemir în Rusia, https://bcub.ro/lib2life/Dimitrie%20Cantemir%20in%20Rusia_Ciobanu%20Stefan_Bucucresti_1925.pdf

📖 Alexandru Duțu, Paul Cernovodeanu (editori), Dimitrie Cantemir, historian of South Eastern European and Oriental Civilisation, Bucharest, 1973, https://projects.iq.harvard.edu/files/riverbed_seashore/files/cantemir.pdf

📖 Ștefan Lemny, Cantemireștii: aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, Polirom, 2013

Dimitrie Cantemir

(1673- 1723)

Portret de tinerețe a lui Dimitrie Cantemir, autor necunoscut, atribuit lui Jean Baptiste Vancmour, aflat în patrimoniul Le Musée des Beaux-Arts de Rouen, Franța

Între personalitățile din spațiul româneasc care au făcut trecerea de la Evul Mediu la Epocă Modernă, Dimitrie Cantemir reprezintă o figură aparte prin alura sa europeană și orientală totodată și prin faptul că a armonizat calitățile sale de cărturar cu cele de politician și de strateg militar.  

 La 350 de ani de la naștere și 300 de ani de la moarte rememorarea sa printr-o serie de proiecte ale Ministerului Culturii este laudabilă. Popularizarea vieții și mai ales a operei lui Dimitrie Cantemir are un rol extem de important – ne amintește tuturor de unde ne tragem, ne explică modul în care s-a format poporul român și unitatea lingvistică, de tradiții și cultură pastrată în sutele de ani de fărâmițare.

Trei secole de muzică românească. De la Cantemir la contemporani este proiectul care îmbină muzica secolului al XVIII cu cea a secolului XXI, amintind totodată existența fascinantă a marelui cărturar rămas în istoria universală drept primul iluminist al spațiului moldo-valah.  

Dimitrie Cantemir a fost homo universalis cu pasiuni, studii, talente variate și duse la desăvârșire prin multă muncă. 

A îmbinat într-un mod spectaculos diplomația, politica  și studiul, rămânând în istorie ca unul din marii cărturari ai lumii din secolului al XVIII-lea .

Cunoștințele sale acumulate în ani de studii din domenii atât de variate precum:  istoria, geografia, limbile contemporane, dar și cele vechi: latina, greaca, persana (cunoștea 11 limbi), muzica, arhitectura, alăturate talentului literar l-au transformat în creatorul unor lucrări rămase în cultura universală, cele mai improtante fiind, în opinia noastră, Descriptio Moldaviae, Istoria ieroglifică, Hronicul vechimii romăno-moldo-valahilor și Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea.

Cum a apărut Dimitrie Cantemir în istoria și cultura Moldovei?

Litografie din secolul al XVIII-lea representându-l pe Dimitrie Cantemir din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, litografia a apărut în prima ediție a lucrării „Descriptio Moldavae” din 1716 și apoi a fost reprodusă de nenumărate ori 

O întrebare legitimă în preajma oricărui geniu mai ales în tumultoasele secole XVII – XVIII pe care le-a unit, când domnii erau în mare parte analfabeți sau puțin știutori de carte, iar cărturarii ajungeau extrem de rar la domnie.

Un răspuns la această întrebare a fi că tânărul boier, fiu de domnitor, a avut o minte strălucitoare care a acumulat rapid cunoștiințele epocilor trecute, a învățat limbile documentelor și scrierilor existente, le-a asimilat și apoi a găsit acele elemente de noutate și originalitate în literatura istorico-georgrafică, în filosofie și chiar în studiul muzicii, scriind sinteze și având numeroase idei originale, creând o operă fără egal pentru epoca și locul în care acesta a trăit.

Repere biografice

Plachetă reprezentându-l pe Dimitrie Cantemir, realizată după o sculptură a lui P. Medrea din anul 1977

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, în satul Siliștea, ținutul Făciului, Moldova, fiind fiul Anei Bantaș, descendentă a unei familii de mici boieri și al lui Constantin Cantermir (1612-1693), tatăl căruia îi va dedica o carte Vita Contantini Cantemyri – Viața lui Constantin Cantemir, o istorie romanțată și mare parte inventată a unui domn cu o domnie scurtă și care a rămas în istorie pentru uciderea fraților Costin în 1691, Miron Costin, marele cronicar și a logofătul Velicico Costin, cel care complotase împotriva domnului.

Constantin Cantemir provenea dintr-o familie de mici boieri, dar fiul său i-a atribuit o descendență tătară, total inventată conform studiilor ulterioare, și fapte eroice în slujba Moldovei.    

Constantin Cantemir a fost militar, mercenar în armata poloneză timp de aproape două decenii și a ajuns căpitan de cavalerie. Întors în Moldova natală s-a bucurat de prestigiul oferit de vitejie și de câștigarea unui bun renume. Autodidact, aproape analfabet, Constantin trăise câțiva ani chiar la Paris, înțelesese importanța scrisului, cititului, puterea care ți-o dă cultura, astfel că și-a educat cei doi fii Dimitrie și Antioh plătind cei mai buni dascăli.

Cu un profil de aventurier tipic secolului al XVII-lea, Constantin Cantemir s-a îmbogățit și fiind un bun strateg a profitat de sprijinul lui Șerban Cantacuzino, domnul Țării Românești, pentru a ajunge la domnie. Era boier pământean și se împotrivea domniilor fanariote și un conducător de oști bun, dar bătrân, ajungând domn la 73 de ani, și astfel a avut o domnie scurtă.  

Dimitrie Cantemir a fost trimis Constantinopole (Istanbul), încă din 1688, când avea vârsta de 15 ani, ostatic și chezaș pentru domnia tatălui său. A devenit un învățat după canoanele epocii sale, cunoscând slava, greaca, latina, studiind teologia. Și-a continuat studiile la Școala Patriarhiei de Constantinopol, studiind istoria, filosofia, cultura și civilizația orientală turco-otomană, medicina, teologia, geografia, folclorul, limbi precum turca, persana și araba, religia musulmană, istoria Imperiului Otoman, dar și desenul și arhitectura din Orient și Occident, fiind pasionat de muzică și studiind muzica orientală.

După mai bine de două secole de la scrierea sa în latină, Nicolae Iorga a tradus, în anul 1924, Vita Constantini Cantemyri lucrarea lui Dimitrie Cantemir dedicată tatălui său, arătând că un fiu nu putea să scrie decât laudativ despre un tată ce i-a oferit o educație aleasă și banii necesari pentru cărți și dascăli, și care a murit după o domnie de aprope 8 ani, lasându-i domnia pentru câteva săptămâni (martie-aprilie1693). La doar 19 ani, boierii l-au ales domn, dar după intrigile lui Constantin Brâncoveanu, Poarta l-a pus pe tron pe Constantin Duca.  

După scurta domnie din 1693, s-a întors la Constantinopol continuându-și studiile și scrierile. Fostul ostatic moldovean a devenit în cele mai bine de două decenii petrecute în capitala Imperiului Otoman un erudit, un diplomat vorbitor de multe limbi, cunoscut și apreciat atât de către aristocrația otomană, cât și de diplomații occidentali de la Înalta Poartă.

Pe toți i-a cucerit prin erudiție, talentul său aparte de a vorbi cu ei limbile lor, dar și prin înfățișarea plăcută și un șarm aparte.

Historisch-geographisch und politische Beschreibung der Moldau (Descrierea Moldovei), Johann Kretschmer, Biografia lui Dimitrie Cantemir (colligat editorial), traducere din limba latină în germană de Johann Ludwig.Redslob, 1771, din Colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lază, cu mulțumiri

În imagine, gravura cu portretul principelui, gravat de Joseph Friedrich Rein (gravor din orașul Augsburg)

Fratele său mai mare, Antioh Cantemir (1670-1726), a avut două domnii în Moldova între anii 1696-1700 și 1705-1707, fiind sprijinit de Dimitrie Cantemir. Cu toate acestea, documentele epocii narează cum Antioh și-a însușit întreaga moștenire lăsată de tatăl lor.

Antioh Cantemir a rămas în istorie prin înființarea Academiei Domnești de la Iași – prima instituție de cultură importantă a Moldovei pe modelul celor existente în Europa, dar și prin grele biruri la care a supus poporul, precum fumăritul, fiind înlăturat de boieri rivali de la tronul Moldovei.

În anii domniei fratelui său, Dimitrie Cantemir a fost capuchehaie (reprezentant al domnului pe lângă Înalta Portă), fiind bine ancorat în mediul diplomatic otoman și un fin cunoscător al relațiilor diplomatice ale acelor vremuri.

Căsătoria din 1699 a lui Dimitrie Cantemir cu Casandra, fiica fostului domn al Țării Românești, Șerban Cantacuzino, a dus la un conflict deschis cu Constantin Brâncoveanu, domn al Țării Românești între anii 1688-1714, dat fiind pretențiile lui Cantemir la tronul socrului său. 

Rivalitatea dintre cei doi domni a rămas în istorie fiind menționată și scrieri ale lui Dimitrie Cantemir. Această rivalitatea dintre cei doi a tarat și relațiile dintre Antioh Cantemir și Constantin Brâncoveanu.

Influent și bogat, Constantin Brâncoveanu a determinând Poarta să-l trimită în surghiun pe cărturar care a fost nevoit să părăsească Istanbulul. S-a întors cu ajutorul ambasadorului Franței, nu al propriului frate, și cărturarul a îmbunătăți relațiile cu Brâncoveanu care i-a oferit o despăgubire Casandrei Cantacuzino pentru proprietățile tatălui, Șerban Cantacuzino, ce-i fuseseră confiscate moartea prin otrăvire a acestuia.

Cea de-a doua domnie a lui Antioh Cantemir din anii 1705-1707, a venit în urma bunelor relații pe care Dimitrie Cantemir le avea cu marele vizir Tebendar Mehmet-Pașa.

Domn al Moldovei și aliat al lui Petru I

Hartă a Moldovei realizată de Cantemir și publicată în . Historisch-geographisch und politische Beschreibung der Moldau (Descrierea Moldovei)

Dimitrie Cantemir a ajuns domn al Moldovei la 14 noiembrie 1710, în contextul apariției unui pericol la Marea Neagră, pericolul rusesc ivit odată cu înfrângerea Suediei de către țarul Petru cel Mare și retragerea regelui Carol al XII-lea al Suediei pe teritoriu otoman. Dimitrie a fost numit crezându-se că va fi loial Porții, unde trăise mare parte a vieții sale și își scrisese lucrările și că va supraveghea îndeaproape și pe Brâncoveanu, domnul Țării Românești.

În acea perioadă în care o nouă Mare Putere se ridica în zona Mării Negre,  Poarta avea nevoie de domni loiali în cele două țări române, state tampon între posesiunile Imperiului Otoman și Rusia. Tributul plătit de domnii români contribuia la  susținerea armatei otomane și a întregii administrații.

Dar cărturarul ajuns domn al Moldovei a optat pentru o alianță cu Rusia, abandonând interesele otomane, alegere justificată mai apoi în opele sale prin argumente istorice și religioase.  

Dimitrie Cantemir a încercat în cele opt luni de domnie să scoată Moldova de sub influența otomană cu ajutorul Rusiei lui Petru I. Încheierea tratatului de la Luțk (13 aprilie 1711), redactat de Cantemir și semnat de țar stipula că „țarul lua sub oblăduirea sa pe domn și întregul popor”. După semnarea alianței, Țara Moldovei nu mai plătea tribut la turci, iar țarul se obliga să nu se amestece în treburile interne ale țării. De asemenea Țara Moldovei trebuia întregită cu partea sa de sud-estul Moldovei luată de otomani și trebuia apărată cu ajutorul armatei ruse.

Conform tratatului, Moldova trecea sub protectoratul Rusiei, domnia fiind rezervată unei dinastii Cantemir pe modelul monarhiilor ereditare.

Anul 1711 a rămas în istorie și prin vizita lui Petru I la Iași, în luna iulie, narată de către cronicarul Ion Neculce. Acesta s-a plimbat prin oraș, a vizitat marile biserici și a lăudat frumusețea orașului și a țării.

Dar, războiul ruso-otoman din vara anului 1711, dus pe teritoriul Moldovei și sprijinit de Dimitrie Cantemir, a fost un răsunător eșec. Imensa oaste otomană care a trecut Dunărea, în iulie 1711, a încercuit armata ruso-moldovenească, inferioară numeric, prost hrănită și înarmată. Bătălia de la Stănilești din 8-9 iulie 1711 a adus o gravă înfrângere lui Cantemir și rușilor, iar prin armistițiul din 12 iulie 1711, Poarta impunea ca armata rusă să părăsească Moldova.

Exilul

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Dimitrie Cantemir împreună cu câteva mii de moldoveni, boieri, negustori, slujbași, au fugit în Rusia. Țara a fost la un pas de transformarea în pașalâc turcesc, zonele din Sud au fost ocupate și rupte de Moldova, iar pentru mai bine de un secol domnii au fost aduși din Fanar (1711-1821).

Exilat în Rusia, Dimitrie Cantemir a devenit un nobil rus împroprietărit și apreciat de țar, iar fiul său Antioh a rămas în istorie ca unul dintre mari cărturari  ruși ai secolului al XVIII-lea.

Savantul Dimitrie Cantemir și-a continuat studiile și scrierile, devenind un nume cunoscut între cărturarii europeni, mai ales în Germania, un orientalist prețuit și ales membru al Academiei din Berlin pentru științe orientale în 1714.

 

Din 1719, Dimitrie Cantemir a fost unul dintre consilierii apropiați ai țarului Petru I pe probleme de politică orientală, țarul dorind să reia campaniile în Țările Române și luptele cu Imperiul Otoman.

În anii 1722-1723, a condus Cancelaria Imperială și a fost sfetnicul apropiat al lui Petru I. Eforturile depuse, lunga campanie persană, au dus la acutizarea bolii (avea diabet), și moartea lui Dimitrie Cantemir în 1723.

A fost înmormântat în biserica greacă construită după planurile sale la Moscova.  

Apariția unei noi puteri, Rusia lui Petru I, a redeschis lupta pentru influența asupra Țărilor Române care vor deveni teren de luptă și monedă de schimb în relațiile diplomatice dintre Imperiul Otoman, Imperiul Țarist și apoi Imperiul Habsburgic timp de mai bine de o sută de ani, fapt care a dus la noi rapturi teritoriale pentru Moldova și obligația de a plăti sume din ce în ce mai mari pentru otomani.

Dimitrie Cantemir a rămas în istorie pentru impresionanta sa operă cunoscută în întreaga Europă și în Imperiul Otoman, marele cărturar a fost un precursor al culturii române moderne și contemporane și cel care a deschis culturii române drumul european și universal.

Lucrările sale de referință care au rămas în cultura și istoriografia română și universală sunt împărțite în trei mari categorii de opere: istorice, filosofice și literare la care se adaugă cele din domeniul muzicii și arhitecturii. 

Și-a scris mare parte din operă în limba latină tocmai pentru a putea fi citită în întreaga lume cunoscută atunci, un savant enciclopedist a căruit lucrări se află în marile biblioteci ale Europei, dar și cele ale Orientului.

Dintre operele istorice cele mai importante sunt:

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Hronicul vechimii romano-moldo-valahilor  sau Hronica a toată Țara Românească, care apoi s-au împărțit în Moldova, Muntenia și Ardealul, din descălecatul ei de la Traian, împăratul Râmnului în care face legătura dintre limba latină și cea română. 

Lucrare a fost precedată de o sinteză scrisă în latină special și la cererea Academiei din Berlin și apărută într-o primă ediție prescurtată cu numele de De antiquis et hodiernis Moldaviae nominibus.

Apoi a scris o versiune în limba română mult mai întinsă ca număr de pagini și cu multe informații, în care prezintă ideile despre unitatea limbi și unitatea de origine a românilor, descendența latină fiind prezentată drept elementul care a unit românii din țările române și din afara lor.

Cantemir a citit și comentat toate documentele existente, cele scrise de cărturarii dinaintea sa, susținând cu argumente istorico-lingiviste originea latină a tuturor românilor și continuitatea neîntreruptă în spațiul în care trăiau la început de secol XVIII. A comentat și cotrazis mărturiile călătorilor străini care nu înțelegeau unitatea lingvistică și de origine a tuturor românilor.

Hronicul este opera sa de căpătâi căreia i-a dedicat ani de viață, mult studiu, erudiție și toate informațiile acumulate într-o viață. Opera a pătruns prima dată în Transilvania în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, fiind folosită de Școala Ardeleană, apoi a fost tipărită la Iași în 1835-1836 în alfabet chirilic și în 1901 cu caractere latine.

A scris la ea până la moarte, nefiind deturnat de traiul în Rusia, nici de intensa activitate politică. Dimitrie Cantemir a rămas moldoveanul care susținea unitatea de origine a românilor, unitatea tradițiilor lor și o istorie care i-a dezbinat, dar nu i-a separat cultural, religios și lingvistic.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Descriptio Moldaviae (1716) a fost prima istorie a Moldovei cuprinzând primele descrieri de o plasticitate aparte a plaiurilor moldovenești. Lucrarea a fost scrisă în anii de exil din Rusia. Împărțită în mai multe capitole, pornește de la descrierea geografică,  geografia fizică a teritoriului, oferă și explicații etimologice „Despre numele cel vechi și cel de acum al Moldovei”, așezare, hotare, climă, ape, ținuturile și târgurile existente la începutul secolului al XVIII-lea, împărțirea populației, organizare și cârmuire, munții și mineralele Moldovei, câmpii și păduri, animalele sălbatice și domestice.

O lucrare ce cuprinde pasaje emoționante și pline de o nostalgie aparte, demonstrând aparteneța lui Cantemir la neamul românesc și prețuirea țării sale cu toate că cea mai mare a vieții a trăit-o la Constantinopol și apoi la Moscova.  

Cea de-a doua parte este cea dedicată politicii „Despre orânduirea de stat” în care savantul prezintă „felul de cârmuire”, de la Dacia, la Ștefan cel Mare și Petru Rareș, până domnia lui Dimitrie Cantemir „care pentru unele pricini folositoare a lăsat toată cinstea și viața înlesnită, trecând cu oastea sa de partea creștinătății”.  

Închinarea Moldovei în fața Porții, făcută de fiul lui Ștefan cel Mare, Bogdan al III-lea, a însemnat la început doar plata unui tribut în bani, dar a dus și la o mare instabilitatea politică internă și creșterea treptată a ingerințelor turce în Moldova, iar gestul său este justificat prin dorința de evoluție a unei Moldove închistate în sărăcie, lupta pentru putere între boieri și cerințele din ce în ce mai mari ale Porții.  

În această parte dedicată politicii, Cantemir face o prezentare a evoluției istorice a modului de funcționare a statalității moldovene, un document de o valoare aparte care fixează în istorie informațiile culese de cărturarul moldovean ani de zile și le transmite generațiilor viitoare.

Istoria creșterea și descreșterii Imperiului Otoman (1716) a fost și a rămas o lucrare fundamentală pentru istoria Imperiului Otoman, scrisă în latină,  și care l-a plasat între cei mai cunoscuți istorici și savanți ai Orientului, fiind până în secolul al XIX-lea o lucrare de referință și rămânând un reper al istoriografic și în secolul XXI.

Cantemir analizează structura imperiului, insitutuțiile, viața în palatul imperial, prevăzându-i declinul și dispariția, face biografiile a 19 sultani și prezintă și o istorie a diplomației otomane, dar și una a tradițiilor religioase ale turcilor.

Lucrarea a fost publicată în engleză după moartea autorului, apoi în franceză și germană, având o largă circulație.

Viața lui Constantin Cantermir (1716) o istorie idealizată și romanțată a vieții tatălui său Constantin Cantemir, în care îl prezintă ca pe un mare strateg și oștean, dar și un mare om politic care a știut să atragă simpatia Imperiului Otoman și pe cea a boierilor pentru a ajunge domn.  

Cеrcеtarе naturală a monarhііlor (1714) este un eseu filosofico-istoric despre evoluția  marilor imperii de-a lungul istoriei și succesiunea la tronul în cadru acestora. Cantemir sperase să transforme Moldova într-o monarhie și să întemeieze o dinastie ereditară a Cantemireștilor.

Sistemul religiei muhamedane a fost scrisă în latină și tradusă în rusă și publicată în 1722, prezintă  observațiile și studiile făcute de Cantemir de-a lungul deceniilor trăite la Poartă, dar publicată la curtea țarului, având o privire critică asupra religiei musulmane.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

 

Scurtă povestire despre stârpirea familiilor lui Brâncoveanu și a Cantacuzinilor a fost scrisă și publicată în 1719, o istorie a luptelor pentru putere dintre cele două mari familii boierești și repercursiunile acestora asupra poporului

Dintre operele literare cea mai importantă este Istoria ieroglifică (1705) o lucrare scrisă în limba română, complexă, barocă, analizată și comentată în secolele XIX, XX și XXI, considerată a fi un roman politic, o parabolă, un pamflet și un jurnal politic totodată.

Istoria ieroglifică este nararea rivalității dintre Cantеmіrеştі şі Brâncovеnі, un roman cu tente autobiografice și care creionează personaje puternice și caricaturale, dar aduce și câteva informații istorice. Lupta pentru putere între boieri este prezentată pe larg cu ajutorul lumii animale, iar Constantin Brâncoveanu apare drept „Corbul” un personaj influent și prezentat cu multă ironie.

Istoria ieroglifică este un moment de limba română de început de secol XVIII, un roman cu personaje conturate cu patimă, dar și cu o fină ironie și autoironie, de aceea a rămas în istoria literaturii române ca un monument literar.

Hronicul romano-moldo-vlahilor alcătuit de domnul Moldaviei Dimitrie Cantemir la anii 1710 (vol. I), Dimitrie Cantemir, ediție îngrijită de Gheorghe Săulescu, Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, 1835, sub patronajul cultural al Tipărită la Iași, în tipografia Mitropoliei, din colecția Emilian Radu, lucrare clasată de dr. Ginel Lazăr, cu mulțumiri

Puțini realizează că Dimitrie Cantemir a introdus în spațiul moldo-valah filosofia. Dintre scrierile sale filosofice se remarcă Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea ѕau Gіudеţul ѕuflеtuluі cu trupul – 1697 prima carte a tânărului Cantemir, lucrare trimisă în 1696 călugărului Іеrеmіa Cacavеlaocs pentru traducere în greacă și publicare. 

Divanul a fost prima lucrare românească care tratează gândirea religioasă, fiind influențată de mentorul său călugăr grec Іеrеmіa Cacavеlaocs care semnează și cuvântul înainte al lucrării, operă în care studiul teologiei se îmbină cu ideile etice ale tânărului cărturar. 

Lucrarea a apărut într-o ediție bilingvă româno-greacă, fiind tipărită cu ajutorul și la porunca fratelui său, Antioh Cantemir, domn al Moldovei în anul publicării.

Această lucrare a avut și are un larg ecou european târziu, inclusiv în secolul XXI s-au scris teze de doctorat care interpretează preceptele etico-religioase ale cărturarului român.

 

Ѕacroѕanctaе ѕcіеntіaе іndеpіngіbіlіѕ іmago (1700) publicată în perioada interbelică cu numele de Меtafіzіca, o lucrare de filosofie religioasă rod al lecturilor sale și care prezintă problemele filosofice ale sfârșitului secolului al XVII precum destinul trecător al omului, timpul și filosofia sa, știința și natura umană, inspirată de curentul creat de Francisc Bacon.

Comocpеndіolum unіvеrѕaе logіcеѕ іnѕtіtutіonеѕ (1701) – Міc compеndіu aѕupra întrеgіі învăţăturі a logіcіі care apoi a fost publicat cu titlul de Logіca, o lucrare despre logică și gândirea logică, în fapt primul manual de logică din acest spațiu geographic.

Еxplіcarеa muzіcіі tеorеtіcе pе ѕcurt (1703-1704) în acestă lucrare Dimitrine Cantemir inventează un sistem de notație muzicală și scrie un tratat de muzică turcească scris după ani de studii la Istanbul și menit să ordoneze tipurile musicale din Imperiu Otoman, lucrarea fiind o dovadă a erudiției și spiritului său universal.

Cantemir s-a format ca un iluminist european în anii în care a trăit și studiat centrul lumii islamice.  A fost un prinț al Orientului care a uimit prin talent, muncă și originalitate și prin alura occidentală și viziunea universală. 

La Paris, numele său este gravat pe fațada Bibliotecii Sainte Geneviève în rândul iluminiștilor și ale enciclopediștilor, un semn de recunoaștere a valorii sale, alături de alte personalități care au marcat cultural europeană.

„Aici, întors din lunga și pre greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei” scrie pe lespedea de la Biserica Trei Ierahi din Iași, unde odihnește astăzi Dimitrie Cantemir.  

Osemintele sale au fost aduse la insistențele și prin diligențele lui Nicolae Iorga la Iași, în anul 1935, iar cuvintele de pe lespede au fost scrise tot de marele istoric al secolului XX. 

Studierea lui Dimitrie Cantemir în secolele XX și XXI

În secolul XX, opera și personalitatea lui Dimitrie Cantemir a fost studiată de către academicianul Virgil Cândea, editor al operei cărturarului umanist și cel care l-a readus în actualitate și l-a promovat în spațiul intelectual occidental. 

Drumul deschis de istoricul și academicianul Virgil Cândea, a fost urmat de alți importanți cercetători. Profesorul și cercetătorul Vlad Alexandrescu l-a studiat Dimitrie Cantemir din prisma istoriei ideilor și a istoriei filosofiei, publicând de-a lungul anilor, în prestigioase reviste din țară și mai ales din străinătate, importante studii despre savantul român.

La Chișinău, profesorul și cercetătorul Andrei Eșanu a publicat o monografie a lui Dimitrie Cantemir, editând și o parte a operei cărturarului. Volumele sale despre dinastia Cantemireștilor și despre moștenirea culturală lăsată de către Dimitrie Cantemir au deschis un drum în istoriografia din Republica Moldova.

La Paris, istoricul franco-român Ștefan Lemny a studiat personalitatea și opera lui Dimitrie Cantemir, publicând valoroase lucrări dedicate savantului, Cantemireștii: aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea și Dimitrie Cantemir: un principe român în zorile Luminilor europene, apărute atât în limba franceză, cât și în limba română.

Cantemir Institute – centru de cercetare al Oxford University a avut de la înființare un rol determinant în cunoașterea și studierea vieții și operei umanistului român în întreagă Europă și chiar în lume.

Bibliografie selectivă

📖 Dimitrie Cantemir (1673-1723), principe român și cărturar european. Editura Trinitas, Iași, 2003

📖 Dimitrie Cantemir : Viața lui Constantin-vodă Cantemir. Text latin revăzut și traducere românească de N.Iorga. București, Tipografia cărților bisericești, 1924

📖 Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, Socec, 1909,  

http://bp-soroca.md/soroca/Cantemir%20Dimitrie.%20Descrierea%20Moldovei.%201909.pdf

📖 Dimitrie Cantemir, Viața lui Constantin Cantemir, https://cantemir.asm.md/files/u1/viata_lui_constantin_cantemir.pdf

📖 Ștefan Ciobanu, Dimitrie Cantemir în Rusia, https://bcub.ro/lib2life/Dimitrie%20Cantemir%20in%20Rusia_Ciobanu%20Stefan_Bucucresti_1925.pdf

📖 Alexandru Duțu, Paul Cernovodeanu (editori), Dimitrie Cantemir, historian of South Eastern European and Oriental Civilisation, Bucharest, 1973, https://projects.iq.harvard.edu/files/riverbed_seashore/files/cantemir.pdf

📖 Ștefan Lemny, Cantemireștii: aventura europeană a unei familii princiare din secolul al XVIII-lea, Polirom, 2013

Scroll al inicio